Se aude ca… Episodul 8

Retragerea clasei Tarantul -  Sursa:   PAP/Adam Warżawa via regionalna.tvp.pl

Retragerea clasei Tarantul – Sursa: PAP/Adam Warżawa via regionalna.tvp.pl

Polonia a retras din serviciu ultimile doua nave purtatoare de rachete din clasa Tarantul. (Sursa: Jane’s)

Celelalte doua nave, dintr-un total de patru achizitionate de la fosta Uniune Sovietica, au fost retrase in 2005.
Intr-o miscare interesanta, marina poloneza a scos din dotare in 2006 si rachetele P-21/22, lasand cele doua unitati Tarantul supravietuitoare dotate doar cu sistemele de artilerie.

Surprinde decizia de a nu moderniza navele rusesti dupa modelul clasei Orkan, relativ similare ca rol si dimensiuni generale, ale caror corpuri au fost construite in RD Germana, cumparate de Polonia si dotate cu sisteme moderne cum ar fi rachetele RBS-15 Mk3 si radarele SeaGiraffe 3-D.

ORP Grom clasa Orkan - Sursa: Wikipedia.org

ORP Grom clasa Orkan – Sursa: Wikipedia.org

 

Primele doua corvete Tarantul au fost primite la inceputul anilor ’80 (cele retrase in 2005), urmatoarele doua fiind cumparate la sfarsitul aceleiasi decade, ceea ce indica o durata medie de viata de 22-24 de ani.

Desi au fost studiate doua variante de modernizare, una care prevedea repararea doar a sistemele vitale cum ar fi cel de propulsie, corp si sisteme de artilerie, pentru mentinerea in serviciu pana in 2023, iar a doua care avea in vedere si schimbarea senzorilor si a sistemelor de armament, planurile au fost abandonate fiind considerate ca nefezabile din punct de vedere financiar.

Navele retrase vor fi scoase la vanzare insa, daca istoria primelor doua unitati se va repeta, acestea starnind initial interes din partea Vietnamului insa fiind pana la urma dezmembrate, este foarte posibil ca si ultimile doua sa ajunga la fier vechi.

Achizitia navelor destinate sa inlocuiasca unitatile retrase este deocamdata intr-un stadiu incipient asa ca, cel putin o perioada, Polonia va continua sa se bazeze pentru misiunile anti-nava pe cele trei nave din clasa Orkan, cele doua fregate OHP americane si bateriile NSM terestre.

Comparativ cu altii, stau chiar bine.

 

 

Both comments and pings are currently closed.

9 Responses to “Se aude ca… Episodul 8”

  1. Se pare ca nu ar tine varianta mea de modernizare a clasei Tarantul, din punct de vedere economic. Totusi este curios asa cum ai scris in articol ca sa modernizezi clasa Orkan si Tarantul nu desi spatiul si echipamentele sunt cam similare.

    • admin says:

      Nu am gasit o explicatie clara dar ar putea avea legatura cu ceva ce se afirma intr-unul din articolele poloneze: pentru o perioada de timp imediat dupa ’89 flota lor (ca si a noastra, de altfel) nu a mai primit bani pentru intretinere si starea navelor s-a degradat. Poate ca lipsa reparatiilor nu a afectat toate navele in aceeasi masura, Tarantul are turbine iar Orkan diesel, cert e ca tot polonezii afirma ca Tarantul avea mare nevoie de reparatii la sistemul de propulsie, asa ca pare o ipoteza valabila.
      Nu stim exact starea navelor noastre, poate sa fie mai buna sau mai proasta decat ale polonezilor si o modernizare sa fie inca posibila dar intr-adevar, se pare ca solutia e sa fie inlocuite in loc sa fie modernizate. Polonezii mai au si alte nave purtatoare de rachete asa ca decizia a fost mai usoara decat e pentru noi.
      O chestie de remarcat e ca in general ne plangem de consumul fregatelor T22 dar Tarantul are un sistem similat de propulsie, cu turbine, deci la fel de ineficient privind consumul, evident raportat la dimensiunile lor. Poate sa fie o alta explicatie pentru decizia de a pastra niste nave dotate cu motoare diesel in locul celor cu turbine.

      • E drept in timp de pace si patrulari de rutina diesel-ul este cel mai indicat in acest caz – totusi avand in vedere dimensiunile, si viteza maxima cred ca turbina are rolul ei in caz de trozneala.
        Aceste nave fara a se aza pe surpriza si viteza si capacitate de manevra sunt tinte destul de facile pentru navele din clasele superioare Corvete de peste 1000 de tone, fregate sau distrugatoare.
        Sunt curios pe unde vor ajunge cele 2 Tarantule.
        India, Vietnamul si Rusia se pare ca sunt foarte multumite de ele.

        • admin says:

          Corect, din 2006, de cand au retras rachetele din dotare, Tarantulele erau doar niste nave de patrulare cu motoarele si costurile unor nave rapide. Privita din unghiul asta, problema nu e de ce au fost retrase ci de ce au fost retrase atat de tarziu, probabil se spera inca la o modernizare, articolele mentioneaza 2011 anul in care s-ar fi decis abandonarea planurilor.

          Probabil ca un compromis intre diesel si turbina ar fi o propulsie mixta, CODOG/CODAG. Greu de spus de ce schema nu a fost adoptata pe Tarantule (probabil lipsa spatiului) sau pe T22 (performante prea slabe in modul diesel).
          O alternativa mai moderna ar fi transmisia electrica, cu un numar de motoare diesel generand electricitate pentru doua motoare electrice. Nu a fost insa adoptata pe scara larga deci e foarte probabil sa aiba deocamdata dezavantaje serioase (generatoarele + motoarele electrice sa ocupe mai mult spatiu decat transmisia mecanica clasica).

          Banuiesc ca destinatia Tarantulelor va depinde de starea in care se gasesc navele, daca sint chiar la sfarsitul vietii si e nevoie de investitii prea mari in reparatii pentru corp si propulsie atunci vor ajunge la dezmembrari. Chiar si la sfarsitul anilor ’80, rusii construiau tot platforme cu viata relativ scurta, fata de tehnologia occidentala.

          Si daca am ajuns aici, e interesant de aproximat cata viata operationala mai au Tarantulele noastre, au fost primite imediat dupa ’90, deci diferenta ar fi de maxim 3-4 ani fata de cele poloneze. Daca presupunem ca starea tehnica ar fi aceeasi, rezulta ca nu mai au prea multi ani in fata. Evident, se poate ca romanii sa fi avut mai multa grija de ele, neavand alternativele polonezilor.

          • enzo says:

            Glumesti nu? 🙂

            “Evident, se poate ca romanii sa fi avut mai multa grija de ele, neavand alternativele polonezilor.”

            • admin says:

              Ce pot sa zic, nu cunosc prea multe legate de conditia in care au ajuns Tarantulele noastre. Desi destul de improbabila, exista si posibilitatea sa fi fost intretinute destul de bine. Sint gata sa fiu uimit. Ai ceva informatii despre asta?

          • @ Enzo – stiu ca una a intrat in ceva reparatii capitale la un moment dat in 2006 stii alte detalii?

  2. enzo says:

    Cam greu pentru mine sa aflu detalii despre vedetele alea, pot in schimb sa te tin la curent cu starea caiacurilor (interzise pentru ca sunt poluante ?!?!?!?) de pe Crisul Repede 😀 :D.