Cand n-ai elicopter

Hong Sang Eo (Rechinul Rosu coreean) - Sursa: koreatimes.co.kr

Hong Sang Eo (Rechinul Rosu coreean) – Sursa: koreatimes.co.kr

Sud-coreenii s-au vazut fortati de vecinii din Nord sa aprofundeze metodele luptei anti-submarin purtate in apele de adancime mica din apropierea tarmului.

Desi lipsiti de resursele tehnice ale celor din sud, cei-mai-buni-dintre-coreeni s-au dovedit neasteptat de abili in folosirea micilor submarine de care dispun, construite cu tehnologia anilor ’70-’80.

Pe langa infiltrarile de spioni in spatele zonei demilitarizate, submarinele s-au dovedit utile chiar si impotriva fortelor navale sud-coreene, fiind deja de notorietate scufundarea corvetei Cheonan.

Clasa Pohang, din care face parte Cheonan , prezinta unele similaritati cu clasa romaneasca Tetal I, atat in ceea ce priveste tonajul cat si misiunile indeplinite, nava coreeana fiind mai bine dotata pentru lupta anti-nava.

Desi Cheonan dispunea de sonar, torpile si aruncatoare de mine antisubmarin, se pare ca asta nu a fost de ajuns pentru a evita scufundarea de catre un submarin de buzunar nord-coreean, asta conform raportului anchetei ce a urmat ridicarii epavei la suprafata.

 

Corveta clasa Pohang - Sursa: aviationweek.com

Corveta clasa Pohang – Sursa: aviationweek.com

 

Torpilele si minele anti-submarin lansate de la bordul navelor au o raza de actiune relativ limitata, principala arma  anti-submarin fiind elicopterul naval care insa lipsea din dotarea Cheonan.

Navele de dimensiuni mici, tip corveta, au probleme in a opera elicoptere, multe avand doar un helipad (Cheonan nu avea nici macar atat) fara a dispune de un hangar. La tonaje de sub 1.500 de tone, spatiul e la mare pret si adaugarea hangarului ar duce la renuntarea la unele sisteme de armament si/sau reducerea cantitatilor de combustibili si munitii transportate, ceea ce reduce in final autonomia.

Chiar si navele care au elicoptere la bord pot fi surprinse de aparitia unui submarin, fiind deci necesar un sistem de reactie rapida cu raza lunga de actiune.

Solutia sud-coreenilor: rachetele anti-submarin Hongsongeo, ce pot lansa torpile usoare la distante de 20 de km. Ideea nu e chiar noua dar nu e foarte intalnita in practica pe navele occidentale(*). Deocamdata vor fi dotate cu acestea distrugatoarele claselor KDX-II/III, insa e foarte posibil sa ajunga si pe navele mai mici, pentru asta trebuind sa fie rezolvata problema spatiului pentru lansatoarele VLS, eventual prin renuntarea la unele piese de artilerie.

Castigul de eficacitate in lupta anti-submarin ar face ca o asemenea modificare sa aiba logica, mai ales pentru navele tip corveta.

(*)Erata: Cel mai bun contra-exemplu: racheta anti-submarin lansata de pe nave de suprafata VL-ASROC, compatibila  Mk41 VLS.

 

 

Both comments and pings are currently closed.

2 Responses to “Cand n-ai elicopter”

  1. Alex says:

    Conceptia nu este noua, dar cel putin pentru US Navy rachetele ASROC RUM-139 integrate cu o torpila Mk 46 fac parte din panoplia ASW a US Navy de doua decenii si este un element cheie al US Navy in conceptia de operatii privind lupta ASW.

    • admin says:

      Ai, bineinteles, perfecta dreptate.
      Din pacate asta se intampla cand scriu pe fuga, s-a produs o conexiune nefericita intre ASROC si SUBROC.
      Propozitia respectiva a fost scrisa cu gandul la SUBROC, de unde si restrangerea afirmatiei la “navele” occidentale (submarinele, in realitate), rusii si-au pastrat in serviciu echivalentul lor de SUBROC. Nu are insa ce cauta in postarea asta, multumesc pentru corectura.