Beretta s-a predat

APX - Sursa: Beretta via Jane's

APX – Sursa: Beretta via Jane’s

Individualismul e parte integranta a culturii italiene si atunci cand este pus in practica in domeniul tehnic, de firme cu pedigree, duce la realizari unice.

In cazul de fata, Beretta: o firma obligata de o istorie fabuloasa sa nu copieze nimic din ceea ce fac ceilalti si sa-si pastreze originalitatea, la bine si la rau.

Italienii s-au aflat in permanenta urmarire a unui model diferit de cele ale concurentei si perseverenta a dat roade, pentru ca e greu de vorbit de noroc, atunci cand au castigat contractul secolului, dotand US Army cu M9, o versiune a modelului 92, o arma destul de neobisnuita pentru timpul sau.

Si-au permis astfel luxul de a ignora schimbarile din ultimii zeci de ani, la adapostul unei reputatii solide si al unor vanzari asigurate. Italienii au facut lucrurile in stilul propriu, complet diferit de curentul general si totusi au avut succes.

Dar viata unui hipster al industriei de armament nu e usoara, o piata in care perfectiunea inginereasca e urmarita prin selectarea permanenta a celor mai eficiente tehnologii si eliminarea celorlalte, oricat de multa fantezie ar incorpora cele din urma. Rezultatul nu poate fi decat convergenta spre un model comun, rezultat al experientei acumulate in decursul zecilor de ani si nu al unei scantei de moment.

Italienii sint pe cale sa afle asta, odata ce propunerea lor de prelungire a relatiei cu americanii a fost respinsa abrupt, o versiune modernizata a M9 nefiind considerata indeajuns de buna pentru a preveni un concurs deschis pentru viitorul pistol regulamentar american.

Viitorul Beretta pe piata armelor usoare ramanea suspendat intre venerabilul 92, care tocmai si-a pierdut cel mai important client, fara perspective de a mai castiga din piata si Storm, o realizare la fel de neobisnuita dar ramasa deocamdata la stadiul de promisiune neindeplinita. In fata spectrului unor vanzari slabe, italienii au capitulat curentului general si au adoptat tehnologia promovata de o mica firma austriaca, fara nici un fel de traditie pe piata armelor, antiteza completa a Beretta dar care este liderul pe piata pistoalelor semi-automate, din punctul de vedere al vanzarilor.

La IDEX 2015, Beretta a prezentat primul sau pistol care are toate elementele conventionale asteptate in mod obisnuit: corp din material polimeric, sistem de inchidere cu recul scurt tip Browning modificat si percutor armat/tensionat intern, fara cocos separat.

Sursa: Fabbrica d'Armi Pietro Beretta, S.p.A via all4shooters.com

Sursa: Fabbrica d’Armi Pietro Beretta, S.p.A via all4shooters.com

 

Italienii sint ultimii inscrisi pe lista fabricantilor de mare prestigiu, pe langa HK, SIG, Walther sau Smith&Wesson care renunta la inovatii si se incoloneaza cuminti dupa liderul unei generatii.

Glock uber alles.

 

Both comments and pings are currently closed.

6 Responses to “Beretta s-a predat”

  1. enzo says:

    Pentru ca postul despre mitraliere usoare e putin cam prea comentat, risc sa dau aici un link la niste chestii rusesti de actualitate:

    http://englishrussia.com/2015/02/26/inside-of-russian-army-rocket-regiment/

    Simplu, practic, comunist.

    • admin says:

      Intr-adevar, comentariul asta mergea acolo.
      Oricum, ce trebuie retinut e ca si ei incearca sa imbunatateasca pe cat posibil ce au. Ak-74 urmeaza sa-si afle in curand inlocuitorul (cat de curand e alta treaba) iar PKM are deja o versiune noua, un pic mai grea, care a intrat deja in dotare.

      • enzo says:

        Desi in linkul respectiv e prezentata o baza de rachete, nici o poza cu rachete :D.

        • admin says:

          Probabil rachetele erau “la secret” asa ca au aratat doar niste armament individual mai vechi si niste soldati cam indisciplinati.

          • enzo says:

            Mie nu mi se par indisciplinati.
            Cred ca erau doar mai relaxati asa fiind o unitate de elita ca sa zic – rachetisti. Faina gagica in decor.
            Eu am remarcat curatenia dar mai ales mobilierul ala care oricat de mult s-ar stradui sa il aranjeze, tot uzat arata. Comparativ, in aproape orice tara vestica totul este mult mai bine ‘aranjat’.

          • admin says:

            Nu cred ca nu li s-a facut instructajul de manuire a armelor, ar insemna sa fie doar neinstruiti. Unul dintre ei reuseste totusi sa se abtina sa sprijine degetul pe tragaci deci nu lipsa intructiei e cauza. Mai degraba cred ca ai dreptate: sint niste rachetisti foarte relaxati. Adauga un pic de vodca pentru si mai multa relaxare si nevoia de a posta ceva “martial” pe FB, sa vada si cei de acasa cum e in armata si Darwin va lovi din nou.