Se vad gaurile

USN a dat publicitatii imagini din momentul interceptiei avionului de spionaj electronic EP-3 Aries de catre un Su-27 rusesc deasupra Marii Negre, pe 29 Ianuarie.

 

In caz ca se intreaba cineva cum a ajuns spionul acolo, EP-3 opereaza de la baza aeriana (navala?) de la Sigonella, Italia.

Nu e primul incident de acest tip, in Mai si in Noiembrie anul trecut avioane de cercetare anti-submarin P-8A Poseidon au fost de asemenea interceptate deasupra Marii Negre de catre avioane Su-30. P-8A venea tot de la Sigonella, in misiuni fara nici o legatura cu aparitia noilor submarine rusesti in Balta Neagra.

Ce faceau avioanele astea – si altele de care n-am auzit – aici, la o distanta apreciabila de Mediterana? Faceau treaba pe care aliatii NATO de la Marea Neagra nu puteau sau nu vroiau sa o faca. Romania si Bulgaria, cele doua mamaligi neputincioase si Turcia, aliatul nesigur de serviciu, au pasat responsabilitatea cercetarii electronice si anti-submarin la Marea Neagra oricui poate si se simte destul de generos incat sa ajute. Iar daca nu, nu. Merge si asa.

Partea buna e ca asa aflam exact ariile considerate de aliatii NATO ca fiind prea importante pentru a fi lasate descoperite de Romania&Co, de unde se poate trage si o concluzie referitoare la prioritati. De pe lista nu trebuie uitata si apararea aeriana – sau politia aeriana, cum se numeste intr-un mod politicos – unde din nou aliatii au trebuit sa faca cu randul pentru proptirea RoAF. Cel putin exista decenta de a nu mai vorbi de “Romania, furnizor de securitate”.

Revenind la lista prioritatilor, asa cum sint vazute ele de la Bruxeles (de la NATO, nu neaparat de la UE), daca in zona apararii aeriene s-a facut ceva zgomot pe tema cumpararii a inca 36 de avioane – si la stadiul asta a ramas – pe partea de cercetare ELINT si aviatie anti-submarin nici nu poate fi vorba de vreo intentie. Da, Puma Naval. Nu, nu e acelasi lucru. Ca daca ar fi, nu ar trebui sa zboare P-8 pana aici.

“Today (29 June 2017), six NATO Allies announced their readiness to work together in developing and fielding follow-on solutions for their existing maritime anti-submarine and intelligence, surveillance and reconnaissance aircraft.”

Si ce m-am speriat…

“At a ceremony in Brussels, Defence Ministers from France, Germany, Greece, Italy, Spain and Turkey signed a Letter of Intent on “Cooperation on Multinational Maritime Multi Mission Aircraft Capabilities.” This cooperation could lead to the joint acquisition or development of new aircraft.”
Sursa: www.nato.int

Dar mi-a trecut repede.

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

41 Responses to “Se vad gaurile”

  1. MVSTELIDAE says:

    ”Dom’le, ce caută americanii la Marea Neagră!?
    Imperirialiştii!”

    Dar măcar plătim, dacă tot ”ne-am” revoltat?
    Atitudinea asta de milogi fără orizont mi se pare dezgustătoare.
    Din moment ce nu avem cu ce şi nu ne dorim să avem, ar trebui să plătim măcar mentenanţa şi consumabilul.
    Ne facem o imagine de milogi ignorabili şi nu este bine deloc.

    Mai bine cerşim tehnologia decât să cerem aşa ceva, adică o pază pe gratis la milogeală. Măcar cerşitul ar avea o doză de onoare, măcar te ocupi după aia personal de misiune, te ocupi de antrenament, poţi plăti ulterior, nu mai vin piloţii aliaţi şi văd că ţara nu are câine.

    Mai bine dacă nu, nu, până cumpărăm. Poate se mai trezesc prin marină şi nişte revoltaţi, asta dacă îi deranjează lipsa cercetării şi posibilitatea unei surprize. Dacă nu, nu.

  2. psycho says:

    se cunosc foarte bine capabilitatile noastra la marea neagra de catre aliati,fara ei rusii inchid balta si o transforma in piscina pentru putin.probabil seara intre cateva pahare de single malț prin birourile mapn-ului devenim si furnizori de securitate,intre timp suntem furnizori de vulnerabilitate.

  3. alkxzs says:

    când spui ”aliații NATO de la Marea Neagră”, trebuie să spui și SUA! pentru că este prezență constantă americană la Marea Neagră, atâta timp cât au baze la M Kogălniceanu și Deveselu! ce au la bulgari e important numai pentru instrucție și cooperare zonală
    așa că parcă nu mai e așa de extraordinară prezența unor astfel de avioane în zonă, care fac constant asfel de zboruri! cel puțin de când rușii au început distracția în Ucraina, la fel și prezența navelor americane în zonă

    • admin says:

      S-a facut deja transferul de suveranitate, bazele respective au cumva comandanti americani? Daca nu, atunci sint inca teritoriu romanesc si e datoria Romaniei sa-l protejeze. Deci nu, doar pentru ca sint musafiri aici, americanii nu au devenit riverani ai Marii Negre.

      • stelian says:

        Nu, americanii nu-s riverani dar nici publicul nu stie in detaliu toate conditiile participarii Romaniei la NATO ca sa nu mai spun de parteneriatul bilateral SUA-Romania. In alta ordine de idei cata vreme aparatul american nu era decolat din Ro e problema rusilor cu americanii, nu cred ca avem f multe de spus.

        • admin says:

          Si daca ar fi facut escala aici (vezi @nicolae) – imi imaginez ca are sens sa realimenteze un P8 inainte de patrulare – asta nu schimba datele problemei adica motivul pentru care P8 e aici. Adica lipsa capacitatii echivalente a Romaniei.

          • Alex says:

            Ar trebui sa fi-ti mai relaxati un strop. Cand plantatia este vizitata de Aries, Poseidon, Rivet Joint, Combat Sent sau Cobra Ball se face nu ca sa sa-i reasigure be riverani sau sa-i arate cu degetul. Ei sunt acolo la cerinta expresa a US 10th Fleet sau AFISRA in numele Central Security Service. CSS sunt acolo pe cont propriu cu o alta agenda, iar asta nu implica sa fi-ti mangaiati pe crestet, tinuti de mana sau aratati cu degetul.

          • admin says:

            Poseidonul n-ar trebui sa aiba legatura cu CSS. Ca EP-3 e cu treaba pe acolo, e exact ce am spus si eu, e o zona de interes care nu e acoperita de romani. Ca e posibil ca si in cazul in care Romania ar avea un Sentinel, EP-3 sa vina in continuare in vizita, e una. Dar daca romanii ar avea propriile S-3, sa zicem, atunci P-8 nu ar avea motiv sa vina. In ambele cazuri e vorba de goluri in capabilitatile romanesti, indiferent daca US ar vrea sau nu sa le dubleze.

          • Alex says:

            Poseidon are si el treaba cu CSS. Asta o putem incadra la multi vad putin cunosc. A avut si Poseidon un incident cu rusii la Pontul Euxin prin noembrie. Poti sa fii sigur ca aia nu a venit in covata pentru chestii ASW.

          • admin says:

            Atat timp cat nu stim sigur, putem sa ne dam fiecare cu parerea: tu ca e cu CSS, eu ca e cu ASW.

          • stelian says:

            Hai sa judecam putin la rece: orice capacitate rezonabila (adica nu zeci de submarine si sute de avioane) ar avea Romania e nesemnificativ in fata a ceea ce au adus rusii in Crimeea si ce au in M. Neagra.
            Daca un avion romanesc s-ar plimba pe sub nasul rusilor ca ala american, probabil la a doua sau a treia escapada ar fi doborat. Dupa care rusii ar invoca fie incalcarea cu cateva sute de metri a spatiului aerian (Turcia vs. Su-24), fie traseu agresiv care se indrepta spre un imaginar punct critic al apararii ruse (vezi. KAL-007) fie ar da-o in spatele vreunui ipotetic Su-25 ucrainean.
            La momentul ala Romania ar fi fara variante. Un al doilea avion ar fi probabil doborat. Art. 5 n-ar putea fi invocat pt. ca aparatul romanesc ar fi sub nasul rusilor nu langa teritoriul nostru. Atacarea bateriei care a doborat aparatul (if possible) ar scoate complet Ro de sub umbrela art.5 rusii procedand la represalii cu rachete de croaziera care ar ocoli cu grija interesele americane in zona.
            Asa ca americanii au preluat ei chestia asta care e oricum intre ei si rusi. Situatia la nivel global e mult peste capul Ro. Sunt interesele americane vs. cele rusesti pe fondul crizei ucrainene, samd. Rusii nu pot indrazni sa doboare un aparat american nici macar din gresala pt ca stiu in adancul sufletului ca americanii le intorc intreit favorul in max. 24-48 ore.

            Deci, ca sa inchei, toata situatia e cumva fara obiect. Problema e 90% intre Ru si SUA, tara noastra are doar un rol accesoriu. Sigur, ar fi frumos s-avem si de-aia si de-ailalta dar vulnerabilitatea noastra principala nu e calitatea armamentului ci chestiile de felul asta:
            http://www.b1.ro/stiri/eveniment/gabriel-predoiu-fratele-sefului-sie-prima-reactie-despre-implicarea-intr-un-dosar-de-trafic-sexual-cu-minore-211377.html
            Nici macar un Poseidon pilotat de Flash Gordon nu ne poate apara de chestiile astea.

          • admin says:

            Putem gasi oricand justificari pentru a nu face una sau alta. Ar mai ramane sa fredonam: Americanii-s de vina…

          • Alex says:

            Se stie foarte sigur. Cand vin pe aici petru exercitii de genul Sea Shield, vin aici sa se joace dea ASW in cutia de nisip a bastinasilor. Nu au de ce sa faca chestia asta pe cont propriu cand amprentele acustice sunt stiute destul de bine. Din cauza asta l-au si “biciuit” pe Krasnodar asta toamna in vecinatatea Ciprului, iar calatoria prin Atlantic si Mediterana le-a tot dat prilejul sa faca asta. Asta este valabil pentru toate SSK-urile rusesti din Marea Neagra. Altfel baietii aia lucreaza pentru CSS, la fel cum au facut si cu zborurile Global Hawk. Cine stie, cu putina consecventa o sa auzim si de un RQ-170 prin vecinatate.

      • alkxzs says:

        păi americanii își apără în primul rând bazele lor, interesele strategice, după care urmează celelalte interese
        nu în ultimul rând avionul ăla zbura cam prin zona Crimeei, așa că fără supărare dar acolo nu prea e treaba noastră și chiar dacă românii ar avea astfel de avioane nu le-ar folosi prin zona aia, decât dacă ar avea probleme mari cu Rusia
        așa că cel mai probabil avionul ăla slujea cel mai mult intereselor americane (Crimmea, Ucraina, puțin Georgia și România mai la urmă!)

        • admin says:

          Crimeea e si treaba noastra, ca cel mai apropiat stat NATO si una din primele tinte in caz de ceva. Poti sa rasucesti problema pe toate fetele, acolo ar trebui sa fie avioanele romanesti. Daca in locul americanilor sau suplimentandu-i pe ei, e o alta discutie.

          • alkxzs says:

            cel mai apropiat stat NATO e Turcia, care chiar are ceva avioane de genul ăsta (parcă ATR-uri, poate nu chiar așa dotate ), câte zboruri din astea turcești au fost interceptate în zonă?! chiar și când nu erau pe bune cu rușii?!

          • admin says:

            Ce facem, incepem sa masuram distantele pe harta? Sint sigur ca ai inteles ideea si de fapt ai spus-o singur: turcii au capacitatile respective. E decizia lor daca le folosesc sau nu. Cate zboruri au fost interceptate? Nu stiu, intreaba-i pe ei.

          • admin says:

            Btw, am masurat eu: nu numai ca Romania e mai aproape de Crimeea decat Turcia dar distanta respectiva e mai mica decat cea mai mica distanta dintre Turcia si Rusia. Asa ca Romania e statul NATO cel mai apropiat de Rusia.

  4. nicolae says:

    Pai avem si noi batranul AN-30, macar de-o poza suntem si noi in stare. :))
    Chiar ieri ma uitam pe flightradar24 si am vazut un P8 decolat de la Constanta, invartindu-se pe deasupra Calarasiului. Call sign DRAGN12. Posibil sa aiba de-a face cu faptul ca SNMG 2 si SNMCMG2 sunt in Marea Neagra.
    Una peste alta noi n-avem nici macar o nava ELINT/SIGINT desi este de urmarit ce se intampla cu 274 dupa cum am citit la un moment dat pe resboiu.
    O idee ar fi un program in genul astuia: https://en.wikipedia.org/wiki/Strategic_Airlift_Capability
    Altfel sunt atatea gauri de acoperit ca nici nu stii ce sa faci mai intai.

  5. gsg9 says:

    e ca’n bancul ala cu badea Ion care alearga pe peron dupa tren si’l pierde si zice cu naduf ‘No, vezi ce-nsamna sa n-ai lucru’ tau?!’

    acuma nu stiu la ce te gandesti daca crezi ca izmenarii furnizori de securitate in izmene prin MN or sa se apuce sa faca pedefeuri, declaratii si sa cumpere Poseidoane si elint

    chestii scumpe si nu le vad rostul

    d’aia exista aliantza, ca sa se ajute lumea, chestie de bun simtz

    nu e chestie de bun simtz sa crezi ca izmenarii furnizori de securitate in izmene prin MN or sa acopere suficiente domenii cat sa descurajeze rusia singuri de capul lor al prost

    rusia e de aliantza, nu de izmenari

    asseturi d’astea scumpe gen poseidon si ew/elint sunt de aia mari si smecheri, nu de izmenari

    elint si poseidon nici nu stiu daca tzi’ar vinde, sunt chestii cacare nu’s accesibile tutulor membrilor, parca nici cooperative engagement capability nu e disponibila chiar pt toanta lumea samd

    mai stiu niste lovitzi care visau portelicoptere, F16uri customizate fabricate sub sopron la Ciorogarla, tancuri romanesti, monitoare cruisatoare nucleare samd

    nu’i nici o problema ca anumite activitati sa le desfasoare cei care au asseturi si putere financiara sa le opereze

    englezii prin 2K15 erau in courus golux si au cerut ajutor francezilor sa’i ajute cu avioane ca dadeau maidanezii tarcoale cu sujimarinele pe langa picioarele paroase din fustele scotziene si ei nu mai aveau avioane dupa ce au scrapuit Nimroadele

    http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/defence/12010438/Britain-calls-in-French-to-hunt-Russian-sub-lurking-off-Scotland.html

    si s’au semnat protocoale pt cooperare cu carriers si sujimarine warfare

    https://news.usni.org/2017/03/27/u-k-france-u-s-agree-increase-submarine-warfare-carrier-ops-cooperation

    englezii or sa remedieze problema comandand up to 9 Poseidoane

    dupa aia mai e o problema

    sa presupunem ca ai trenul tau. adica poseidonul tau

    iesi cu el pe mare in ape internatzionale si vin rusii si’i dau doo boabe si’l dau si jos musca fundul marii

    e un risc, ca fiind romanesc isi pot permite sa zica ni s’a parut ca ne ataca

    sau sa nu zica nimic

    si daca e avion romanesc nu se intampla nimic, nu incepe razboiul, viatza merge inainte, mai putzin pt nenorocosii din poseidonul romanesc

    vezi povestea cu afacerea suedezelor Catalina iunie 1952

    asa daca e american sau englezesc sau din emiratele impuscate bubuite si calcate cu camionul atunci n’au tupeul sa’l doboare

    asa ca de ce sa risti, lasa’i p’aia mari sa faca cercetare si elint cu aparate scumpe pe sub nasul maidanezilor, ca in aia n’au tupeul sa dea pt ca vor fi consequences,in schimb daca dau in izmenari asta e, izmenarii au incasat’o si ghinion de nesansa, d’aia cred ca nici nu s’ar grabi sa ne vanda asa ceva ca sa nu’i tentam pe rusi sa ne’o traga

    d’asta exista o aliantza, atributiile se impart, 9 ni s’au cerut camionagii prin aer, trupe in teatre, vanatoare de muntzi, niste avioane, niste brigazi, nu ni s’au cerut chestii strategice ca izmenarii nu’s in stare de asa ceva si nu se bazeaza nimeni pe ei

    • admin says:

      Nu ne putem ascunde cu ce ni s-a cerut vs ce nu ni s-a cerut atat timp cat am dat singuri cu subsemnatul ca vom avea de la pasopt de avioane in sus si tot la mila si pomana am ajuns. Daca faceam tot ce am promis, era alt discurs. Ceva de genul: nu sintem lasati sa avem ELINT si ASW. Dar asa nu tine.

      • Reis says:

        N-o sa tina in urmatoarele 2-3 generatii, in primul rand trebuie sa fii de incredere, onorabil si serios. Sa promiti doar atunci cand stii ca livrezi. Nu povesti cu zane, cu sujimarine, cu torpile AA si altele asemenea, de cred aia din NATO, ca numai “iarba” se fumeaza in MAPN. S-or fi lasat si aia pagubasi, sa ne ceara ceva mai complicat decat tinut volanul in mana… Ar trebui Mapn sa urmareasca filmulete din OM, caci in caz de bubuiala, “camionagii” sunt aia care ard primii.

      • gsg9 says:

        Pai daca nu’s in stare nici de o pulitzie aeriala atunci dupa ce plangi 🙂

        N’ai intzeles ce’am postat

        Si plangi dupa ce Nutzi trebuie

        Ce dracu sa faca astia care taie pamblicile cu Poseidon si ELINT

        ELINT Nutzi vinde nimeni fara sa fie serios downgradate si posibil aproape inutile, sunt echipamente prea sensibile

        Si daca ai ELINT ce faci cu el, te duci prin dreptul Crimeei ca sa’l doboare maidanezii ca pe al suedezelor cele blonde din Syria?

        Si ce faci cu informatziile alea?

        Unde le prelucrezi/analizezi/centralizezi si dupa ce faci asta ce faci cu informatzia aia, te duci cu LanceRul one-way si le spargi A2ADul ca sa arunci cu 2 Lizard in capula la S400?

        N’ai capabilitazi de analiza si de actiune, informatziile alea itzi sunt inutile

        Sunt utile americanilor, alta liga, lasa’i pe americani s’o faca

        Cu Poseidon ce face Romania in MN

        Unde dracu facem noi romanii detectzie si urmarire si combatere de sujimarine

        Asta e baltoaca

        https://ecomareaneagra.wordpress.com/marea-neagra/

        – Şelful (platoul continental), ocupă 29,9% (127.000 km²) din suprafaţa cuvetei marine şi are o largă dezvoltare în partea de nord-vest a Mării Negre, între Crimeea şi Delta Dunării, unde lărgimea sa depăşeşte 180 km. În lungul coastelor Turciei, litoralului georgian, sudul şi estul Peninsulei Crimeea, lărgimea acestuia rar depăşeşte 20 km. În general, adâncimea şelfului este delimitată de izobata de 100 m, dar în sudul Crimeii şi a Mării Azov, panta continentală începe la o adâncime mai mare, de circa 130 m. În zona de nord-vest a şelfului, sunt prezente unele albii relicte, care sunt însă în mare măsură îngropate sub sedimente

        Asta e harta adancimilor, toata zona intre plaforma noastra, zona ukraineana si Crimeea e sub 100m adancime

        https://ecomareaneagra.files.wordpress.com/2013/01/harta-marii-negre.jpg

        Ca sa iesi cu Delfinul sa zici ca pui si tu niste 50m de apa deasupra sailului cred ca trebuie sa iesi niste km buni in larg

        La fel si sujimarinele inamice, tre sa stea in larg ca aiba ceva apa deasupra

        E suficient sa patrulezi cu corvetele si elicopterele in zona aia ca sa le tzii la distantza

        Si mai pui niste senzori pe sub apa

        Asa ca ce sa facem noi cu Poseidon, sa cautam sujimarine prin centrul baltoacei unde n’avem nici o treaba?

        Lasa’i pe americani s’o faca, aia au asseturi, au centre de analiza, au ce face cu informatzia, noi avem pamblicari

        Cine cumpara Poseidoane

        Americanii, pentru ca

        Englezii, pentru ca

        Norvegienii pentru ca au ditamai coasta si zona aia de tranzit probabil e importanta

        Rudele tziganilor, varianta cu alte echipamente aprobate pt export, pentru ca Oceanul Indian si chinezii

        Australienii, pentru ca pretenii americanilor si pentru ca in mijlocul oceanului

        Noi unde intram aici 🙂

        Pamblicari macar de’ar avea niste elicopere ASW adevarate

        Pamblicarii au trei pule navale fara sonar doar cu balize si cu torpile rosii de exertzitzili penca n’au fost in stare sa cumpere nici macar niste torpile usoare

        Un MH-60R costa 43 meleoaone…

        Si ce sa urmaresti sujimarinele alea, ca nu mai vin cu torpila la 10km de baporu tau

        Sunt plaforme mobile de lansare rachete de croaziera ca sa eludeze nushe ce tratate

        Rachetele bat mii de km, pot sa le lanseze din azov, don, din caspica, din port, ce faci, te duci sa faci ASW la ei in port?

        Nu mai bine cumperi Patriot ca sa’tzi protejezi zonele importante?

        Lasa’i pe americani sa se agite cu elintul si ASW in mijlocul marii, ca au cu ce si au ce face cu informatziile alea, e treaba de alta liga, nu de pamblicari

        • admin says:

          Unde am zis ca trebuie neaparat Poseidon? P-8 nu e singurul avion ASW existent.

          Cu cat trebuie sa lanseze rachetele mai departe de Constanta, cu atat mai bine pentru noi. Si invers.

          • gsg9 says:

            la ce litoral avem nu stiu daca avem neaparat nevoie de avioane ASW si oricum nu ar face nici un sens in conditziile in care nu avem chestiile mult mai necesare gen elicoptere asw adevarate cu torpile negre nu rosii si corvetele sunt virtuale

            cu avioane ASW sau fara aia or sa lanseze rachetele relaxatzi cel mai probabil de pe langa Crimeea, de ce sa mai riste navele

            le dau drumul pe tzeava si te lasa sa te descurci cu ele, daca nu e un AWACS/satelit pe felie nu cred ca or sa detecteze astia rachetele fix in momentul lansarii de langa Crimeea, trebuie sa existe o zona probabila unde radarele noastre le pot detecta (curbura pamantului and shit) asa ca daca le lanseaza de mai departe sau de mai aproape pt apararea noastra aa (aia viitoare ca asta de acuma e inexistenta) tot cacam aia e…

          • admin says:

            Pe principiul asta nu avem nevoie de nimic, ca totul e treaba americanilor.

            Rostul avioanelor ASW e tocmai de a-i forta sa lanseze de a distanta mai mare pentru a da timp apararii. Cat despre curbura pamantului: HFSWR. Or fi avut vreun motiv pentru care le-au pus acolo.
            Secundar, de a tine portul deschis.

            #starcraft

          • gsg9 says:

            ai nevoie mai intai sa acoperi chestiile de bun simtz si din alea ce reusesti sa cumperi in functzie de ce’tzi permitzi, ca nevoile ie una si posibilitatzile ie alta

            si atunci prioritizezi

            daca avioanele antisujimarin nu au intrat nici macar ca mentziune in listele si pedefeurile alea asta inseamna ca nu intra la nevoile minime urgente

            si listele alea nu le’au facut astia singuri de capul lor al prost, le’au facut consultandu’se cu americanii cel mai probabil pt ca depind de americani ca sa le asigure securitate la MN

            si atunci s’or fi impartzit atributziile, de amusinatul sujimarinelor cu avioane prin MN se pot ocupa aia care au deja asseturile si pot sa le zboare safe prin MN pe sub nasul rusilor fara sa le fie doborate

            de aia probabil nici nu ne’au fost introduse 9 pe celebrele liste de cumparaturi

            despre HFSWR nu scrie nicaieri ca detecteaza si trackuieste rachete de croaziera, o copaie e una, un cilindru in zbor razant e alta

            Raytheon Next Generation High Frequency Surface Wave Radar (HFSWR) provides persistent, active surveillance of ship traffic in the 200 nautical mile Exclusive Economic Zone (EEZ).

            eniuei, sa presupunem ca HFSWR detecteaza si trackuieste tot ce zboara, pluteste si se teleporteaza, mingi de pingpong la Mach3 la 10m altitudine la 200NM

            Kalibr are o bataie generoasa de 2500 km ceea ce le confera flexibilitate in alegerea traseului si nu’s usor de detectat, urmarit si doborat cand zboara razant deasupra reliefului

            pot sa le traga in sus peste uscat peste Crimeea si sa vina in jos via Odesa Ismail Constanta

            sau pot sa incerce Odesa Cernauti Budapesta Belgrad Craiova Constanta 🙂

            si apararea ce face cu minutele alea suplimentare, ca nu e timp sa relochezi rachetele aa si nici macar nu ai idee ce traseu urmeaza si pe unde vor ataca, ca nu’s balistice sa le culculezi traiectoria

            pana la urma le potzi combate tot in zonele in care ai acoperire Patriot atunci cand le detecteaza sistemele in zona lor de responsabilitate, asta daca aia nu cunosc exact amplasamentele si nu le trimit pe niste trasee in care sa evite pe cat posibil amplasamentele apararii

            sa ridici niste F16 sa incerce sa le intercepteze, dar asta in functzie de cate cum si pe unde zboara alea

            cate F16 si cate AMRAAM avem, din alea 12 cate pot decola la o alarma in secunda 0, 50% din flota daca suntem 8timisti? cu 6 avioane cate tzinte crezi ca potzi urmari si combate in timp real, crezi ca aia or sa lanseze numai 6 rachete? ca ce culculele de rahat fac eu acuma presupun ca fac si ei inainte de lansare 🙂

          • admin says:

            daca avioanele antisujimarin nu au intrat nici macar ca mentziune in listele si pedefeurile alea asta inseamna ca nu intra la nevoile minime urgente” – despre asta e vorba, ca s-ar putea ca si asta sa trebuiasca inclusa la categoria nevoi minime urgente daca am fi mai putin milogi.

            si listele alea nu le’au facut astia singuri de capul lor al prost, le’au facut consultandu’se cu americanii cel mai probabil” – Poate ca da, poate ca nu. La fel pot sa zic si eu “Listele alea le-au facut singuri de capul lor prost fara sa se consulte cu americanii cel mai probabil”

            Kalibr are o bataie generoasa de 2500 km ceea ce le confera flexibilitate…” – deocamdata sint lansate si de pe submarine iar rusii nu ar fi bagat bani intr-o clasa noua de submarine lansatoare de Kalibr daca nu ar fi adus nimic nou si le-ar putea lansa cu aceeasi eficienta din alta parte. Au platit pentru ceva ce considera ca merita.

            Kalibr -> submarine noi -> ASW de la americani. Plauzibil.

          • admin says:

            Btw, te contrazici singur: fie e nevoie de ASW si atunci ii lasam pe americani sa-l faca ca ei pot, fie nu e nevoie (ca kalibr, ca curbura, ca minutele suplimentare). Nu se poate si una si alta.

          • gsg9 says:

            despre asta e vorba, ca s-ar putea ca si asta sa trebuiasca inclusa la categoria nevoi minime urgente daca am fi mai putin milogi.

            tocmai, ca nu ai nevoie sa le incluzi si pe astea daca nu ai fost in stare nici macar sa achizitzionezi si sa operatzionalizezi ceea ce este minim necesar inaintea astora, am tot scris mai sus de corvete si elicoptere adevarate asw cu torpile d’alea adevarate nu d’alea rosii de exercitziu

            ca sa nu fim milogi e simplu, ne trebuie bani, multzi, bani nu prea sunt ca a cam inceput sa se planga lumea ca le cam scad salariile

            iar de furat mai putzin nu functzioneaza deloc povestea in tzara aia guvernata de pamblicari care ajusteaza legile pt a fura fara repercusiuni

            by the way dosarul microsoft tocmai s’a prescris 🙂

            asa ca militarii ce vrei sa faca, te resemnezi si faci ce potzi si restul speri ca te ajuta aliantza

            si oricum tot ce se viseaza pe bloguri cu sa fii self-suficient in fatza rusilor e o himera, cu rusia se discuta intre blocuri militare/superputeri, nu Romania contra rusia 🙂

            altfel pe lista aia potzi sa pui absolut tot ce vrei, e spatziu destul pe servere pt toate listele

            la fel pot sa zic si eu “Listele alea le-au facut singuri de capul lor prost fara sa se consulte cu americanii cel mai probabil”

            nu cred, americanii trimit avioane, nave si trupe incolo, scutul e american, se cumpara tehnica americana, exista o coordonare si niste intzelegeri, nu cred ca suntetzi de capul vostru ca altfel va lasa aia din bratze si suntetzi mancatzi 🙂

            iar rusii nu ar fi bagat bani intr-o clasa noua de submarine lansatoare de Kalibr daca nu ar fi adus nimic nou si le-ar putea lansa cu aceeasi eficienta din alta parte. Au platit pentru ceva ce considera ca merita.

            am scris mai sus dar nu citeste nimeni 🙂

            repet

            iegzasta niste tratate semnate ca nu potzi sa ai lansatoare mobile la sol cu rachete de croaziera cu raza care depaste xxx km

            uite aici: https://fas.org/sgp/crs/nuke/R43832.pdf

            not to possess, produce, or flight test a ground launched cruise missile (GLCM) with a range capability of 500 km to 5,500 km, or to possess or produce launchers of such missiles.

            eh, pt submarine si nave nu se aplica

            The ban would apply to missiles with nuclear or conventional warheads, but would not apply to sea-based or air-delivered missiles.

            asta e marea inovatzie si de asta considera rusii ca merita, pt ca astfel se eludeaza elegant tratatele alea

            si nu ca sa vina cu ele mai aproape de tine ca sa le lanseze de la 30km de Cta 🙂 🙂

            de aia le’au pus pe sujimarine si pe corvete

            in plus si pt ca sunt comod de operat si protejat si greu de urmarit si lovit de catre inamic

            sujimarinul il scufunzi la 50m la 15 km de Crimeea si sta acolo pitit, corveta o ascunzi in canalele si baltzile alea interioare, toate sub umbrela lor A2AD

            asta e povestea cu inovatzia, capisci 🙂 ?

            Kalibr -> submarine noi -> ASW de la americani. Plauzibil.

            asw pe timp de pace, altfel pe timp de razboi trebuie sa le sparga mai intai A2ADul ca sa poata vana submarinele din aer prin MN cu Poseidon

            si pana fac americanii ceva in directzia asta aia si’au lansat demult rachetele

            de aia urmaritul kilorurilor cu kalibr prin balta ca sa le capacesti inainte de lansare nu mi se pare deloc fezabila

            mai fezabila mi se pare partea cu aparatul obiectivelor cu Patriot si F16 si in directzia asta se lucreaza

            Btw, te contrazici singur: fie e nevoie de ASW si atunci ii lasam pe americani sa-l faca ca ei pot, fie nu e nevoie (ca kalibr, ca curbura, ca minutele suplimentare). Nu se poate si una si alta.

            ce e nevoie pt noi de asw am tot zis, e nevoie de corvete si elicoptere adevarate, nu sa bantui pe langa crimeea sau prin mijlocul baltoacei ci sa sa’tzi asiguri apele teritoriale

            nu cred ca e nevoie de avioane care sa bantuie prin mijlocul baltzii dupa potcoave de cai mortzi sau pe timp de pace pe langa Crimeea

            la cafteala nu cred ca submarinele alea se vor departa de tzarm de la supt umbrela lor A2AD, pt ca pur si simplu nu prea au motive sa riste

            ce fac americanii pe timp de pace cand le baga batzul alora prin gard e una, la fel si manevrele lui peshte prajit cu flota noastra cu mitraliere si navele NATO initziativa pt pace a MN

            ce’or sa faca pe timp de razboi e alta, vezi mai sus, daca iese cu cafteala eu nu cred ca mai intra avioane sau nave americane in balta

            oricum poseidoanele au o gramada de alte echipamente, nu numai de urmarit kilourile, ei stiu ce informatzii mai aduna si ce fac mai cu ele

            si repet, eu nu cred ca e fezabila vanarea kilourilor pe timp de razboi prin MN cu avioane asw, prea usor de ascuns pt aia si mult prea riscant pt astialaltzi, nu merge fara spargerea A2AD, astia trebuie sa aiba suprematzie aeriana totala si sa le fi distrus in prealabil toate S3/400ele si intre timp rusii nu vad ce ar astepta si sa nu lanseze tot ce au pe submarine si corvete

          • admin says:

            ca sa nu fim milogi e simplu, ne trebuie bani, multzi,” – nu, pentru milogeala asta solutia ar fi de exemplu sa se cumpere mai putine (cum ar fi 0) H215. Putem rezolva milogelile celelalte etapizat.

            “sujimarinul il scufunzi la 50m la 15 km de Crimeea si sta acolo pitit, corveta o ascunzi in canalele si baltzile alea interioare, toate sub umbrela lor A2AD asta e povestea cu inovatzia, capisci 🙂 ?” – eu pricep dar tu de ce nu pricepi ca rusul a avut de ales intre a construi 6 submarine sau 30+ de Buyan-M in plus fata de alea pe care le construieste oricum (si sa le ramana bani), care pot lansa calibrul din Crimeea, din Azov, Caspica sau Volga. Si rusul a ales submarinele. Adica submarinul n-ar nici un avantaj din ce zici tu, ca tot in port in Sevastopol sta, rusul a marcat banul de nebun.

            De unde e chestia asta ca Aviasanul ASW e decat pentru mijlocul baltii si apele teritoriale se apara decat cu elicopterul? Mitul asta imi scapa, geneza e necunoscuta. Actele la control.

          • gsg9 says:

            din aceleasi motive din care nu au facut decat submarine si au facut si corvete

            ca sa aiba optziuni

            tratatul ala nu acopera lansarea de pe apa/sub apa si din aer si asa au facut submarine/corvete si pt avioane au Kh101/102

            submarinele au avantajele lor, am scris mai sus

            sujimarinul il scufunzi la 50m la 15 km de Crimeea si sta acolo pitit

            se ascunde sub apa langa umbrela A2AD si du’te la 15-20km langa Crimeea si descopera’l si si vaneaza’l daca potzi…

            necesita alocare de mijloace si e complicat sa’l detectezi si urmaresti

            si pana spargi tu A2ADul ala si’a lansat rachetele de mult

            practic nu ai cum sa’l combatzi inainte sa lanseze, de aici si ca incercarile de a’l cauta prin baltoaca si neutraliza mi se par inutile

            despre mitologia luptei antisubmarin

            nu am zis ca decat elicoptere ci tot scriu ca alea’s basics si orice om normal ar trebui sa acopere mai intai basics si dupa aia sa se uite dupa cucuri

            la ce litoral avem, la ce platforma continentala cu ce adancimi avem niste corvete cu elicoptere si sensors pe sub apa cred ca sunt suficiente

            cu atat mai mult cu cat aia n’au nevoie sa vina langa tine in aia 50-100m adancime ai tai ca sa te atace cu torpile si mine cand au 8tziunea s’o faca de la sute de km de langa casutza lor cu supersonice antinava sau cu subsonice de croaziera

            daca tzi s’a pus pata pe avioane tzi se par trendy si cool atunci cumpara si avioane

            si dupa aia portelicopter pt elicoptere

            si portavion pt S3 Viking si E2D

            uite ca nen’tu fifor va cumpara trei sujimarine dupa 2020 toamna

            de havioani tot nimicutza 🙂

            https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22264539-ministrul-apararii-mihai-fifor-fortele-navale-vor-dota-trei-submarine-programul-putea-incepe-2020.htm

            daca au promis sa cumpere H215 or s’o faca, din motive politice, ca nu se stie incotrro se indreapta mueropa si nu bine sa nu ai pe nimeni asa ca dai spaga si gata, cel mai probabil daca nu le cumpara pierd mai mult decat banii de elicoptere, care bani daca nu’i dau pe elicoptere oricum se vor fura sub o forma sau alta si dupa aia se asteapta prescrierea dosarului ca la microsoft

          • admin says:

            practic nu ai cum sa’l combatzi inainte sa lanseze, de aici si ca incercarile de a’l cauta prin baltoaca si neutraliza mi se par inutile” – aici e problema. In practica, se observa prezenta P-8 deasupra baltoacei, de unde rezulta ca altora nu li se par inutile incercarile astea. Du-te si spune-le ca tie ti se pare ca isi pierd timpul.

            orice om normal ar trebui sa acopere mai intai basics” – orice om normal cumpara ceva ce e eficient. Abia cand are bani de risipit mai cumpara si chestii inutile. Elicopterele sint bune ca sa protejeze navele si atat. Basics checked. Patrularea se face eficient cu avioane. Eficienta e cool si avioanele antisubmarin sint pe trend din WWII.

            O fi zis de trei submarine si nimica de avioane dar saptamana nu s-a terminat. Si dupa asta mai e una in care trebuie sa mai anunte un plan, ceva.

          • gsg9 says:

            am scris mai sus ca ce patrularea si ascultarea si ce alte echipamente de ascultare or mai avea pe ele si catalogarea lui peshte fac astia pe timp de pace nu o sa functzioneze pe timp de razboi

            ce le baga astia batzul prin gard sa le arate ca nu le pasa si ca nu e o mare inchisa cand stiu ca nu li se intampla nimic e una

            la conflict nu o sa mai patruleze nimeni prin MN cu poseidonul sau cu alt avion pt ca raman fara ele

            o sa fie o mare inchisa, n’or sa riste nave sau avioane inainte de a le neutraliza A2ADul, chestie care nu e simpla ca nici aia nu vor sta nemiscatzi, iar submarinele vor lansa in minuta zero cand au fost atacatzi sau chiar preemptive

            elicopterele sunt eficiente si nu numai pt apararea navei, la ce litoral si platforma avem noi (mai citeste linkul ala) cred ca o combinatzie de nave si elicoptere fac fatza

            elicopterele pot face ceea ce avioanele nu pot, pot statziona/hovering si au diping sonar, altceva fatza de balize si radare si mad de pe avioane, pe care le au si elicopterele adevarate, nu putza aia flasca navala

            https://en.wikipedia.org/wiki/Sikorsky_SH-60_Seahawk#/media/File:MH-60R.jpg

            http://www.helicopters.airbus.com/website/docs_wsw/img/x1000/RUB_151/press_1876/SwedishNH90-ASW.jpg?t=©+Airbus+Helicopters&tS=8

            avioanele sunt eficiente la patrulare pe distantze mari, gen UK ditamai insula, US patruleaza oceanul planetar samd, noi avem un rahat de coasta in bataia rachetelor rusesti, chiar ca nu cred ca avem nevoie de ele

          • admin says:

            “la conflict nu o sa mai patruleze nimeni prin MN cu poseidonul sau cu alt avion pt ca raman fara ele” – Mafalda care esti tu.

            Vad ca discutia deviaza spre ce se intampla la pace vs ce s-ar putea intampla la razboi.

            Eu am spus o chestie simpla: vin unii de departe sa faca niste trebi pe aci care ar trebui facute (si) de noi. Poate ca nu la acelasi nivel, ok, e de inteles. Ce mai freamat, ce mai vuiet. Ca nu avem aia sau ailalta (da, despre neavut de chestii era vorba), ca nu poti detecta submarinul-stealth (desi unii n-au aflat asta pana acum, inca il cauta cu poseidonul), ca astia vin doar la pace (dar nu stie nimeni sigur ce se va intampla la razboi, poate vin in continuare), etc…

            Sa vad daca pot sa sumarizez ce ai zis: elicopterele sint eficiente pentru ca pot stationa si au dipping sonar, nu ca putza aia flasca navala. De unde rezulta ca putza aia flasca navala e eficienta (ca despre elicopterele romanesti era vorba in discutia despre eficienta) si o combinatzie de nave si elicoptere fac fatza.
            I dunno… Posibil, doar ca deocamdata avem doar elicopterele, navele (adica electronica de pe ele) cam lipsesc la apel. Deci deocamdata avem doar elicopterele cele eficiente. Si P-8ul cel inutil.

  6. MVSTELIDAE says:

    Puneţi greşit problema.
    Păi ce contează ce face SUA sau cât de departe merge sau ce motive reale are în spatele misiunii de bază, când teoretic şi România ar trebui să facă treaba aia pe lângă ţărmurile ei dar nu poate să o facă.

    Probabil nu ne-am permite să le dăm târcoale prin Crim, dar măcar până la mijloc am putea şi noi, că tot avem ceva flotă măreaţă care trebuie apărată de un posibil atac surpriză.

    Păi dacă nu o apărăm, nu înţeleg de ce o mai avem pe acolo(eu nu aş vrea-o oricum). Apoi ne mai trebuiesc chestiile astea pentru apărarea flotei comerciale.

    Nu cred că se pune problema unei atenţionări în caz de război, însă este vorba şi de atacuri surpriză înainte de începerea lui, pentru asta ne trebuiesc. Acolo poate fi atenţionată flota sau ce mai e de atenţionat măcar prin doborârea cercetaşului.

    Deci noi avem flotă dar nu avem ASW? Păi înseamnă că nu avem flotă.

    Şi nu sunt de acord că alianţa trebuie să plătească că este alianţă. Pe sistemul ăsta alianţa poate spune că nu e rentabilă apărarea României, deci venim mai târziu după ce ne retragem pe o linie mai bună, facă venim.

    Păi ori jucăm, ori ne facem neutrii. Că nu putem să fim neutrii într-o alianţă, că las că se ocupă aliatul. Până se ocupă ţie îţi arde buza, tu te milogeşti, iar milogii sunt ignoraţi la deciziile tactice.

    Alianţa doar garantează independenţa şi o victorie ulterioară, nu garantează că nu ţi-o poţi lua în buză de să-ţi sară dinţii până se dezmeticeşte. Pe cât posibil ar trebui să avem şi noi ceva pe acolo, măcar pentru a se lovi ruşii de el.

  7. Avionul american avea treaba cu ucrainienii.

  8. dan/ says:

    Poseidon… Hmmm,nu cred ca avem ce face cu el…noi, nu americanii..
    Dar cum nu avem nimic, si parca tratatul ala cu riveranii la MN, baga ei , saracii, saraci sa nu fie vreodata…
    Dar o retea de senzori subacvatici plasati unde trebuie, pe la intrarea in ZEE, si un pic mai spre porturile “prietene”, face toti banii…
    5-6 vase de “pescuit” burdudite cu electronica , pt singint-elint, iar bune la casa omului…
    Cireasa de pe tort, minim 3 sub-uri (eu as vrea mai multe)….
    Unii ar spune , ca pana iesi cu sub-ul din port, “prietenii” din Crimeea deja stiu ca pleci la “plimbare”…. Da, dar dupa aceea ce dracu’ mai stiu ?! Le dai de treaba, sa te caute prin “balta” neagra….
    Si fregatele modernizate , plus corvetele alea mult asteptate, cu elicoptere ASW + baterii de rachete in locul celor expirate….
    Cred ca “amicii” din Crimeea ar dormi mult mai prost si pe sponci, si vodca ar ramane nebauta in cart,cand marina militara va avea asa ceva…
    Si varu’ Sam ar economisi ceva ore de zbor la Poseidon-urile alea, si le-ar trimite doar sa arate ca e cu noi , sau in caz de “scoafa moarta in cotet”…
    Mai sus am complilat idei adunate din diverse comment-uri, dar puse una langa alta , iese de o strategie la MN…
    Ce sa zic mi-ar creste inima-n mine, dar ma opresc ca am baut destul..
    🙂
    Art 5 sa fie, dar nici asa, noi in poteriorul gol… 🙂

  9. MVSTELIDAE says:

    Adâncimea nu este o scuză pentru a nu avea ASW, este o scuză pentru a nu avea submarine, din moment ce ar fi greu de apărat, ar fi uşor detectate.
    Lipsa unui ASW doar ne-ar lua avantajul natural, poate să fie şi de 10 m adâncime, din moment ce nu ai nimic.
    Eu sunt de acord că nu ar trebui să ne visăm putere maritimă în balta neagră, dar ASW-ul este o necesitate reală chiar şi aşa.

Leave a Reply