Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Se aude ca… Episodul 15

Deocamdata cam golase dar problema e pe cale sa se rezolve - Sursa: saabgroup.com

Deocamdata cam golase dar problema e pe cale sa se rezolve – Sursa: saabgroup.com

Ungaria va incepe sa caute munitie aer-sol si echipamente conexe pentru Gripen-ii lor.

Cunoscuti pentru zgarcenia de care dau dovada atunci cand vine vorba de achizitiile de tehnica militara (judecata facuta dintr-o perspectiva normala, nu din cea a Romaniei) vecinii de la Vest au anuntat in cadrul Farnborough 2014 ca ar fi interesati de achizitia unor munitii ghidate laser si GPS precum si de echipament de comunicatie cu echipele FAC de la sol, contract ce ar urma sa fie derulat in 2015, cu operationalizare la inceputul lui 2016.

Conform Jane’s achizitia ar fi impusa de obligatiile avute de Ungaria in cadrul Grupului de Lupta al UE format din cele 4 state ce formeaza Grupul de la Visegrad.

Cel putin ungurii au identificat corect aparatele care vor executa misiunile de atac la sol, in cazul Romaniei nici macar asta nu e cunoscut, F-16 fiind destinate cu prioritate misiunilor de politie aeriana (adica rolul aer-sol va fi dezvoltat in mod simbolic sau deloc). Si decat fortarea IAR-99/MiG-21 Lancer in rolul asta, poate ar fi mai potrivita dezvoltarea in continuare a LAROM-ului.

NG… L-39NG

 

Cehii schimba motoarele platformei L-39 ca pe sosete: Ivchenko AI-25, Lotarev DV-2, Honeywell F124 si acum Williams FJ44-4.  Pentru ei nu pare a fi o mare problema trecerea la motoare complet diferite, atat timp cat sint printre cele mai avansate de pe piata. E si unul din secretele succesului lui L-39.

Un studiu de piata facut de Aero Vodochody indica existenta unor piete pentru aparate reactive de antrenament avansat ieftine in America de Sud, Orientul Mijlociu, Africa si Asia de Sud-Est. Cehii se pregatesc sa le atace cu un mix format din L-159, ca varianta mai performanta dar mai scumpa si L-39NG, optiunea mai ieftina.  Producatorul ia astfel in considerare reinceperea productiei pentru L-39, abandonata in favoarea modelului mai nou L-59 si a succesorului L-159. Sursa: Jane’s 

Piata respectiva va fi accesibila doar celor care investesc, bineinteles.

Reinfiintati arma Cavalerie, episodul 3

La o prima vedere familia GDLS Scout SV pare destinata a inlocui IFV-urile si vehiculele derivate ale armatei britanice insa in realitate gama de vehicule SV este deocamdata dedicata doar Cavaleriei, indeplinind toate rolurile de suport pentru principala misiune a acesteia: cercetarea/recunosterea prin lupta.

 

Scout SV va inlocui ca parte a programului FRES familia CVR(T) – Combat Vehicle Reconnaissance (Tracked). Chiar si in conditiile subtierii bugetelor, misiunea Cavaleriei este considerata prea importanta pentru a restrange sau “rationaliza” numarul si tipul vehiculelor, britanicii ramanand un exemplu la acest capitol pentru restul lumii.
Tendinta lor este de a inlocui blindatele usoare CVR(T) – cu greutatea de circa 10 tone – cu unele mult mai grele, deci mai bine protejate, Scout SV fiind dimensionate la circa 42 de tone.

Continuare…

OPFOR: transformer

Trageri la malul marii cu SA-2 - Daca loveste vreo nava? - Sursa: Wikipedia.org

Trageri la malul marii cu SA-2 – Daca loveste vreo nava? – Sursa: Wikipedia.org

Personajul negativ de azi vine din anii ’50 si este unul dintre suspectii de serviciu, daca nu cumva vinovatul principal pentru aparitia Aegis si perfectionarea SM-2: Kh-22 / AS-4 Kitchen.

A reprezentat inceputul traditiei sovietice a rachetelor de croaziera anti-nava masive cu raza de actiune foarte lunga, supersonice, lansate de la bordul bombardierelor.

Kh-22 poate fi considerata acum drept primitiva insa, desi a fost urmata de cateva generatii de rachete de croaziera, este inca folosita de Rusia la bordul bombardierelor Tu-22M3, deci cu siguranta are ceva special.

Poate fi vorba de viteza de peste 4 Mach asigurata de motoarele racheta cu combustibil lichid sau de uriasa componenta de lupta in greutate de o tona, suficienta pentru a distruge majoritatea navelor lovite direct sau, in cazul inlocuirii cu un focos nuclear, a anihila un intreg grup de lupta.

Continuare…

A Tale of Two Cities: Cugir si Radom, episodul 4

PR-15 Ragun - Sursa: polska-zbrojna.pl

PR-15 Ragun – Sursa: polska-zbrojna.pl

Fabrica Łucznik din Radom a prezentat noul pistol care va fi cel mai probabil ales pentru echiparea “soldatului viitorului” polonez, parte a programului Tytan.

Numit PR-15 Ragun, noul model este de fapt o evolutie a mai vechiului MAG-98, care a pierdut la jumatatea anilor ’90 contractul initial pentru dotarea armatei in fata WIST-94.

Asa cum am detaliat intr-un episod trecut alegerea s-a bazat mai mult pe criteriul greutatii reduse, MAG-98 – fabricat din aluminiu – fiind descalificat deoarece cantarea cu putin peste barem, alte criterii tehnice nemaifiind luate in calcul.

Desi WIST-94 – cu corpul fabricat din material polimeric – era mai usor, s-a dovedit in practica mult mai putin fiabil in contrast cu MAG-ul vandut pe piata civila, care a fost foarte apreciat la acest capitol.

Armata a decis astfel sa incerce un model derivat al MAG si a semnat o intelegere cu grupul PHO, din care face parte fabrica Łucznik, pentru dezvoltarea prototipului si pentru livrarea a cel putin 15.000 de pistoale PR-15 pana in 2022, conform Jane’s.

Continuare…

Oportunitati, episodul 9

Sursa: Aerostar via Jane's

Sursa: Aerostar via Jane’s

Aerostar este pe cale de a finaliza revitalizarea celor 8 MiG-uri 21 ale Mozambicului, ultimele doua bucati urmand sa fie livrate luna aceasta. (Sursa: flightglobal.com)

Procesul inceput acum un an si care a durat o medie de 120 de zile per avion a presupus, pe langa revitalizarea structurii si o modernizare limitata a avionicii.

Aerostar mai are in lucru si un L-39 Albatros al aceluiasi client care va urma un proces similar.

Firma pare sa-si fi gasit o nisa de piata viabila, modernizarea avioanelor militare de origine Est adaugandu-se activitatii de reparatie a avioanelor civile, sector care urmeaza a fi dezvoltat in continuare.

E interesant de vazut cum va influenta situatia din Ucraina perspectivele Aerostar, vecinii fiind concurenti pe piata modernizarii MiG-21, ucrainienii suflandu-le romanilor contractul croat.

Si inca o confirmare, daca mai era nevoie, ca avioanele MiG-21 ale RoAF sint trimise la acelasi chirurg estetician pentru operatia de lifting care le va mai prelungi resursa pentru o perioada. (Sursa: ainonline.com)

OPFOR: inca un Proiect636.3 la apa

Dupa Novorossiysk, lansat la sfarsitul lui 2013, Rusia a terminat constructia la al doilea submarin din clasa Varshavyanka (Proiect 636.3) destinat Flotei Marii Negre. Sursa: Jane’s
Pe numele mic Rostov-on-Don, submarinul a fost lansat pe 26 Iunie si dupa terminarea programului de teste se va alatura prototipului Novorossiysk, care este programat sa ajunga la noua baza din orasul cu acelasi nume la inceputul anului 2015.

Si filmuletul obisnuit:

 

Daca incursiunile aeriene rusesti au provocat o dezmortire vizibila, NATO dizlocand chiar daca temporar, niste avioane in zona si impingand discret Romania sa se miste mai cu talent spre operationalizarea F-16, poate ca niste fotografii ale Constantei luate de la cota periscopica vor reusi sa aduca inca o minune: demararea modernizarii fregatelor.

Ingenios, episodul 2

 

O idee mai veche dar cu mult inaintea timpului sau. Tehnologia laser a vremii, prea slaba pentru obiectivele foarte ambitioase propuse, a facut ca Lightcraft sa nu fie considerata fezabila si cercetarile au fost abandonate.

Reluarea lor in momentul de fata, beneficiind de progresele inregistrate de tehnologia laser si cu o schimbare a obiectivului, de exemplu inlocuirea artileriei cu tragere directa sau anti-tanc, ar fi o idee interesanta.

China nu vrea doar bullpup

China a facut “marele salt inainte” in domeniul armelor de asalt prin QBZ-95 (Type 95): forma noua, bullpup dar si calibru atipic, 5,8x42mm.

La ceva timp dupa introducerea QBZ-95 chinezii au scos si o versiune clasica, numita QBZ-03 (Type 03), motivele exacte ale aparitiei sale fiind necunoscute, zvonurile indicand de la probleme tehnice sau de ergonomie ale QBZ-95 pana la pretul mai scazut al QBZ-03, aceasta urmand sa fie destinata unitatilor din linia a doua.

Oricare ar fi adevarul e destul de clar ca bullpup-ul chinezesc nu a corespuns tuturor cerintelor, asa ca acum are competitie.

Cele doua arme prezentate una langa alta:

 

Btw, ce tot zice de M16? Probabil se lauda ca a lor e mai curata/fiabila. Orice altceva ar fi o minciuna.

Continuare…

Moartea domnului MEADS: dureri de cap

Va pastra Polonia rachetele Patriot deja primite? - Sursa: nti.org

Va pastra Polonia rachetele Patriot deja primite? – Sursa: nti.org

Evaluarea tehnica a ofertelor pentru competitia poloneza s-a terminat si pentru ultima etapa a negocierilor au fost selectate sistemele Patriot si SAMP/T. Sursa: defensenews.com

Marea surpriza: eliminarea MEADS, vazut ca principal favorit, avand avantajele conceptiei tehnice mai avansate si a sprijinului politic mai consistent.
De remarcat ca MEADS nu ar fi fost descalificat pe criteriul tehnic ci pe considerentul ca nu este inca operational.

Cu ocazia asta au fost dezvaluite si criteriile de evaluare a ofertelor:
1. Sistemul sa fie operational
2. Sa fie in dotarea unei armate membre NATO
3. Sa asigure accesul industriei poloneze la fabricarea, modernizarea si intretinerea sistemului in cea mai mare proportie posibila

Bineinteles ca in urmatoare etapa se vor adauga si criteriile referitoare la pret.

Pentru satisfacerea ultimei cerinte din lista se pare ca polonezii ar fi dispusi ca fie mai flexibili cu regulile UE referitoare la achizitiile militare, cu alte cuvinte sa atribuie contractul direct.

Mica surpriza: SAMP/T este oferit direct de producatorii MBDA si Thales (Eurosam) si nu intr-un consortiu condus de PHO/Bumar (program cunoscut ca Scutul Poloniei).

Daca aceasta ultima informatie se confirma, atunci inseamna ca presiunile guvernului polonez asupra Bumar au avut efect si acesta s-a retras din competitie urmand sa aiba doar un rol consultativ. Miscarea ar putea fi benefica, acum Bumar nu mai este vazut ca un jucator partizan al SAMP/T si va putea negocia mai usor cu Raytheon. Indiferent de castigator, grupul polonez se va asocia cu acesta pentru fabricarea echipamentelor.

Cu siguranta ca mai multe informatii vor fi disponibile in urmatoarele zile, cele doua decizii urmand a fi analizate la rece dar deocamdata se pare ca durerile de cap au reinceput pentru MEADS.