Tunul de 30mm nu este de fapt cel mai inovativ aspect, desi instalarea pe o masina de asemenea dimensiuni este o realizare, ci faptul ca blindatul este controlat de la distanta.
Tigrul foloseste acelasi echipament de control testat pe robotul Uran-9 cu care imparte de altfel si tunul.
Ar fi interesant de stiut modul in care rusii isi imagineaza ca vor folosi Tigrul robotic dar rolul de vehicul de cercetare, utilizat in misiuni de recunoastere, poate fi o varianta. De fapt ar fi chiar o dezvoltare logica daca se face abstractie de dificultatile tehnice actuale.
Cat despre Uran-9, intalnirea cu un numar de cateva zeci de astfel de roboti trebuie sa fie un cosmar chiar si pentru un batalion de tancuri. Mai e pana a se ajunge in punctul in care doctrina si tactica folosirii lor vor fi puse la punct dar rusii lucreaza la asta, ceea ce e mai mult decat se poate spune despre altii.
Sau mai degraba despre lipsa oportunitatilor pentru dezvoltarea ideilor romanesti.
In cazul de fata e vorba de un nou tip de motor cu combustie interna, elementul de noutate fiind gradul de compresie variabil, obiectivul urmarit fiind reducerea consumului de carburant. Principiul este cunoscut de mult timp insa implementarea practica este destul de recenta, un exemplu fiind motorul francez MCE-5 VCR-i:
De retinut ca, la data realizarii clipului, pentru proiectarea si realizarea lui a fost nevoie de cofinantare din partea Statului francez, suma totala ridicandu-se la circa EUR20mil, programul angrenand in jur de 45 de companii. Pana in 2013, finantarea din surse publice (Franta si EU) a totalizat EUR25mil, circa o treime din total, ceea ce inseamna ca intregul program a costat pana in acel moment EUR75mil.
O realizare diferita a aceluiasi principiu, avand avantajul unei cilindree variabile, a fost brevetata recent de ing. Adrian Laculiceanu.
Unul din efectele relatiilor tensionate dintre Japonia si China este o cursa a inarmarii care stimuleaza R&D-ul, domeniul in care Japonia are inca un avantaj consistent. Unul din obiectivele pe care japonezii trebuie sa le apere de o eventuala tentativa de debarcare chineza este arhipelagul Senkaku. Considerand ca actualele rachete antinava subsonice aflate in dotare nu sint de ajuns, japonezii au anuntat inceperea unui proiect pentru o noua racheta antinava cu baza la sol.
Singurele detalii cunoscute se refera la raza de actiune de 300 de km si la faptul ca ar avea combustibil solid. Alaturarea celor doua e oarecum surprinzatoare, avand in vedere ca rachetele cu raze de actiune similare sint in majoritate propulsate de combustibili lichizi, folositi pentru alimentarea unor turboreactoare, in cazul rachetelor subsonice sau a unor statoreactoare, in cazul supersonicelor preferate de rusi.
Excluzand cazul in care e vorba de o racheta balistica, japonezii par sa incerce imitarea performantelor rachetelor antinava supersonice rusesti, folosind insa combustibil solid.
Odata cu a doua achizitie de Leo2, viitorul tancurilor in Polonia a inceput sa se clarifice. Polonezii aveau in plan inlocuirea derivatelor T-72, cunoscute ca PT-91, cu un model de tanc usor al carui demonstrator este PL-01.
Soarta PL-01 nu a fost inca decisa si nu exista un calendar concret pentru eventuala intrare a acestuia in serviciu asa ca exista inca o fereastra de oportunitate pentru o versiune modernizata a PT-91 care sa asigure interimatul pana la primirea PL-01 sau a unui alt tip de tanc modern. Sansa PT-91 are fi deci o modernizare rapida si ieftina, singura varianta care ar avea sens.
“Bumar-Łabędy” a avut nevoie de doar sase luni pentru a prezenta un demonstrator al propunerii lor pentru modernizarea PT-91, cunoscut neoficial drept PT-16. Filozofia dupa care s-au ghidat a fost cea de imbunatatire a performantelor cu cele mai mici costuri posibile. In principal, a fost vorba de cresterea puterii de foc, prin inlocuirea tunului sovietic de 125mm cu unul standard NATO de 120mm, ce urmeaza a fi produs de Huta Stalowa Wola dupa o licenta vestica. Schimbarea munitiei a insemnat si o modificare a incarcatorului automat care a fost proiectat initial sa lucreze pe sistem rusesc, proiectilele fiind stocate separat de incarcaturile de azvarliere. Se are in vedere si inlocuirea sistemului de conducere a focului.
Turela pare sa fi fost modificata substantial, nivelul protectiei fiind crescut prin utilizarea unui tip de blindaj neomogen, probabil de provenienta germana, o schimbare majora fata de blindajul reactiv aditional folosit de PT-91. Protectia ar ajunge astfel la nivelul unui Leo2A5. A fost montata si o turela telecomandata, pe care se poate instala o mitraliera de 7,62mm sau 12,7mm.
Sasiul a fost modernizat prin incorporarea de blindaj aditional iar la nivel mecanic s-a instalat o noua transmisie si un nou motor de 1.000CP de provenienta sarbeasca (?!). Probabil ca este vorba de un derivat de putere redusa al V-46TK, cotat in mod normal la 1.200CP. Interesanta optiune, mai ales avand in vedere relatiile dintre Polonia si Ucraina dar daca sarbii si-au pastrat capacitatea de a fabrica motoare compatibile cu T-72 si o fac ieftin, atunci afacerea are sens.
“Bumar-Łabędy” spera sa starneasca interesul Armatei si sa porneasca un dialog care sa duca la stabilirea formei finale a prototipului PT-16. Desi nici PT-16 si nici PL-01 nu au inca un viitor cert, polonezii isi creeaza optiuni.
Lucrurile au progresat de la primul episod, noutatea e ca US Army a decis sa adopte pentru Light Reconnaissance Vehicle o solutie interimara dar care poate deveni si cea finala.
Mai intai trebuiesc vazute cerintele pentru LRV, destinat sa doteze batalioanele de cercetare (a.k.a “cavalerie”) ale brigazilor de infanterie usoara ale US Army – adica cele care nu sint dotate cu Stryker (brigazi “medii”) sau Bradley (“blindate/grele”).
Infanteria usoara foloseste pentru deplasare fie camioane HMMWV, care vor fi inlocuite in viitor de JLTV sau, in operatiuni de desant aerian de ULVC (rebotezat recent GMV – Ground Mobility Vehicle), fie per pedes apostolorum. Toate variantele au aceeasi mare problema legate de lipsa protectiei, agravata de situatia in care militarii sint inghesuiti in vehicule, devenind tinte usoare pentru orice echipa dotata cu o GPMG. Esential este deci sa se evite surpriza, asigurand timpul necesar ca infanteria sa debarce si sa se apropie de obiectiv intr-un mod mai putin expus.
Intra in scena LRV, vehiculul de recunoastere la contact al infanteriei usoare. Asa cum ii spune si numele, rolul sau e de a efectua recunoasterea in avangarda fortelor proprii, sa reziste intalnirii cu inamicul – prin mobilitate in teren greu, protectie pasiva si putere de foc adecvate – si sa transporte suficient echipament pentru supraveghere si comunicatii. Cerintele suna destul de cunoscut, idei similare avand si australienii (despre care am scris deja aici) dar aplicate intr-un format mai redus, mai “usor”.
Pe scurt: Ministerul Culturii din India a incropit pe genunchi un clip in care, pe post de mandrie a industriei aeronautice locale, apare pakistanezul JF-17. Cel putin e photoshopat desfasurand un steag indian. In apararea lor, trebuie spus ca JF-17 seamana un pic cu Tejas – asta daca esti un pic chior – si, mai important, chiar zboara deci poate fi obiectul unor montaje frumoase.
IAI Dagger argentinian survoland nava logistica britanica RFA Sir Bedivere- Sursa: gettyimages
Ceea ce se banuia de multa vreme a fost confirmat de documente declasificate recent de Foreign Office-ul britanic: Israelul a furnizat echipament militar argentinienilor chiar in timpul conflictului asupra Insulelor Falkland.
Povestea avioanelor IAI Dagger (construite in Israel dupa planurile furgasite ale Mirage 5) e interesanta: cumparate de Argentina si livrate de Israel inainte de izbucnirea razboiului, urmau sa fie modernizate local de tehnicieni israelieni care au continuat sa lucreze pe toata durata razboiului si chiar dupa terminarea acestuia. Aici israelienii au avut acoperirea contractului semnat anterior insa au existat zvonuri legate de livrarea de piese de schimb si rezervoare externe de carburant, fara de care aviatia argentiniana nu putea executa misiuni impotriva fortelor britanice.
Strategic Airlift Capability este un program cu 12 membri care si-au rupt de la gura unit fortele pentru cumpararea si operarea a trei Boeing C-17, stationate la baza Papa din Ungaria. Cei 12 parteneri impart un total de 3.165 de ore de zbor anuale – nu egal ci in functie de contributie.
Romaniei, cu o cota de 6% ii revin aproximativ 200 de ore anual. Unul din modurile de utilizare a C-17 “in dotarea” Romaniei este antrenamentul parasutistilor, frecventa de pana acum fiind de doua antrenamente pe an.
Un avion nou pentru o metoda de punctaj mai putin intalnita in achizitiile USAF.
Mai intai avionul: Scaled Composites, fortele pentru operatiuni speciale ale Northrop Grumman (adica operatiuni de rapid prototyping), au scos din joben propunerea Grumman pentru competitia T-X a USAF, ce urmareste inlocuirea T-38 produs de aceeasi companie. Acum doua zile prototipul, al carui nume nu este inca cunoscut, a inceput probele de rulare la sol.
Northrop Grumman este liderul unei echipe din care mai fac parte BAE Systems si L3, formata initial pentru a oferi produsul britanic Hawk. Odata cu publicarea cerintelor USAF, care puneau accent puternic pe factorul maxim de suprasarcina in viraj sustinut (minim 6.5G, obiectivul fiind 7.5G), a devenit clar ca Hawk nu ar fi avut sanse realiste asa ca s-a decis proiectarea unui avion complet nou. Nu e clar daca noul avion este supersonic sau nu, cerintele T-X nespecificand acest aspect deci capacitatea supersonica, daca exista, nu va fi punctata in plus.
La lupta cea mare, electronica – Learjet 35A modificat – Sursa: taringa.net
Argentinienii au facut rost de un Rivet Joint low-cost. In timp ce adevaratul RC-135W costa serios si este rezervat doar baietilor mari, argentinienii au luat un business-jet Learjet (acum Bombardier) 35A pe care au montat un echipament ELINT de origine Thales. Vigile 200 este un sistem ESM, specializat in descoperirea si localizarea radarelor ce functioneaza in banda 0.5-18GHz si asigura o acoperire de 360 de grade.
Modificarile necesare, care au constat in instalarea de antene receptoare in rezervoarele de carburant de la capatul aripilor si in coada, montajul achipamentelor de procesare si instalatia electrica, au fost facute local in Argentina.
E doar o problema de timp pana cand noul avion isi va face aparitia in apropierea insulelor Falkland sa-i sacaie pe britanici.
September 8th, 2016 
admin 
Posted in 
Tags: 
