Archive for November 16th, 2013

Ultimul Volkhov

HQ-2 - Sursa: sinodefence.com

HQ-2 – Sursa: sinodefence.com

Povestea legaturii dintre China si clasicul S-75 incepe in anii ’60, cand pe langa livrarea unui numar de lansatoare din Uniunea Sovietica, este obtinuta si licenta aferenta, rusii retragandu-si insa sprijinul inainte de livrarea completa a tehnologiei de fabricatie.

Intr-o miscare devenita “marca inregistrata” chinezii copiaza (pun intended) originalul sovietic si il adopta sub denumirea de HQ-1 la jumatatea anilor ’60. Extrem de rapid dupa aceea, presati de dezvoltarea sistemelor ECM instalate la bordul aparatelor U-2, este demarata dezvoltarea unei noi versiuni care este certificata in 1967 ca HQ-2.

Programul de imbunatatire a performantelor continua si in 1984 apare HQ-2A, diferentele fata de versiunea anterioara regasindu-se mai ales la nivelul sistemelui de ghidaj, pentru lovirea tintelor de la mica altitudine si a celui ECCM.

Ultima versiune introdusa in serviciu a primit certificarea in 1986 ca HQ-2B, imbunatatirile vizand, pe langa masurile ECCM, extinderea razei de actiune, cresterea manevrabilitatii si reducerea timpului de lansare.

Pentru inlocuirea HQ-2 au fost studiate doua variante, HQ-3 si HQ-4, nici una nu a intrat insa in serviciu, China preferand sa abandoneze complet dezvoltarea S-75 in favoarea unui proiect complet nou, HQ-9, demarat in anii ’80 si bazat, conform unor surse  pe tehnologia Patriot PAC-2, obtinuta printr-un intermediar.

Dezvoltarea greoaie a HQ-9 a obligat China pe de o parte sa mentina in serviciu rachetele HQ-2 iar pe de alta sa comande la inceputul anilor ’90 sisteme S-300 din Rusia. Abia odata cu intrarea in serviciu a primelor exemplare HQ-9 la sfarsitul anilor ’90, desi inferioare S-300 contemporane, s-a pus problema inlocuirii HQ-2 din dotare. Cum HQ-9 si S-300 erau sistemele cu raza lunga de actiune preferate, inlocuitorul HQ-2, desemnat HQ-12, urma sa preia rolul sistemului cu raza medie de actiune si mare altitudine.

Continuare…