Uniunea Europeana infrange terorismul

Armele folosite de teroristii francezi erau obtinute ilegal - Sursa: NYTimes

Armele folosite de teroristii francezi erau obtinute ilegal – Sursa: NYTimes

Ca sa nu se mai intample atentate si in anii urmatori, domnul UE a dat o lege.

Comisia Europeana a gasit antidotul la atacurile teroriste care s-au petrecut in UE in ultimii cativa ani: interzicerea detinerii in mod legal de pusti semiautomate.

La sfarsitul lui 2015, Comisarii au adoptat o serie de modificari la Directiva Armelor de Foc care prevedeau, printre altele, interzicerea completa a detinerii unei serii de arme semiautomate considerate “cele mai periculoase”, chiar si in cazul in care ar fi fost demilitarizate si limitarea incarcatoarelor la 10 cartuse pentru armele in continuare permise.

Asa cum era de asteptat, prevederile au starnit opozitia statelor mai liberale in privinta detinerii de arme, rezistenta numindu-se Cehia si Finlanda. Elvetia – desi nu e membru UE colaboreaza cu blocul european pe teme de securitate – ar fi pus si ea umarul sau piciorul pentru impiedicarea planului CE.

Atat Cehia cat si Finlanda au un numar important de vanatori iar nordicii, impreuna cu elvetienii, isi asigura securitatea nationala printr-un numar mare de rezervisti, accesul acestora la arme militare semiautomate fiind vital.

According to studies restrictions to semiautomatic assault rifles and machine pistols will have significant impact to skills of the armed reserve. Shooting activities are mostly performed with weapons proposed to be restricted and over time this will impact both skills and morale of the reserve.zic finlandezii.

Si tot ei mai zic, cu o logica de fier: “Finland believes that commission should restrict illegal trafficing of firearms instead.

Desi marile state UE favorizeaza masurile mai restrictive, incapatanarea celor doi pitici a dat rezultate: pana la sfarsitul lui 2016, CE a trebuit sa anunte un acord asupra modificarilor Directivei, convenit cu statele membre, din care a fost eliminata prevederea interzicerii detinerii de arme semiautomate “periculoase” de gen AK si AR15, precum si cea referitoare la restrictionarea capacitatii incarcatoarelor.

Printre lacrimi si regrete, CE a anuntat ca a trebuit sa se multumeasca cu interzicerea detinerii armelor semiautomate provenite din modificarea armelor automate, includerea colectionarilor si a muzeelor intre subiectii Directivei, reglementarea vanzarii armelor pe Internet si a demilitarizarii lor.

Dupa ce au castigat razboiul cu CE, cehii supraliciteaza si vin cu propria solutie la amenintarea terorista: asigurarea unui acces mult mai facil la arme pentru toti cetatenii.

The government says that putting weapons into the hands of citizens is the best defense against terror.” – solutia ceha.

La acest moment, cetatenii cehi pot obtine licenta de portarma doar dupa ce aduc un motiv plauzibil pentru care doresc achizitia armei, lista motivelor fiind destul de scurta. Conform noii initiative de modificare a Constitutiei, pe lista se va adauga si “securitatea nationala” iar motivul asta va putea fi invocat de oricine si, in consecinta, toti cetatenii vor putea avea acces la arme.

Greu de gasit o lovitura mai puternica pentru socialistii europeni.

Pentru ca au rezolvat problema armelor facandu-le prastie, CE va trebui sa se concentreze pe urmatoarea ustensila din arsenalul terorist: fie vor interzice camioanele, fie soferii polonezi.

 

Both comments and pings are currently closed.

30 Responses to “Uniunea Europeana infrange terorismul”

  1. alkxzs says:

    o parte din armele folosite la atentatele din Franța, Belgia proveneau din Slovacia, arme ”demilitarizate” pentru tragere numai cu cartușe oarbe sau pentru panoplie care se puteau cumpăra numai pe bază de act de identitate, care apoi erau recondiționate, puteau trage din nou foc automat, deși cu mai puțină precizie
    o altă parte din arme vin pe filiera fostei Yugoslavii, mai precis Bosnia și Kosovo, poate și Albania (și acolo au dispărut depozite întregi de arme)
    finlandezii înțeleg că au ce să vâneze dar cehii ce să vâneze la câtă pădure au ei?! să se vâneze între ei?!

    • mihais says:

      La cehi,ca la toate natiile civilizate si libere, se poate trece si autoaparare,tir,colectie.Cu ceva frecus(nimic similar cu bolsevismul romanesc) poti si sa porti arma ascunsa la tine.Pe legea veche,acum e si mai lesne.

      Din toate tarile estice,te las pe tine sa ghicesti cine are cele mai putine arme si cele mai multe omoruri :))

      • mihais says:

        Apropos,sa zica mersi domnii frantuji ca babulanii au fost puturosi si nu au luat arme ca lumea.Asa s-au blocat improvizatiile lor.
        Indiferent de situatie,nevinovatii nu au de ce sa fie penalizati.UE merita niste suturi.

        • admin says:

          Tocmai si le-a luat. Discret dar totusi le-a luat. Ar fi fost frumos sa putem spune ca au fost trei tari din UE care s-au opus dar Romania o fi dat cu semnatura pe prima varianta.

        • alkxzs says:

          probabil că problemele cel mai mari le au din cauza spațiului Schengen și pentru traficul de armament și pentru circulația diverșilor indivizi

      • admin says:

        Cu siguranta Bulgaria. Nu se poate sa fie Romania, popor crestin de 2k ani.

      • Ștefan says:

        România are o rată a criminalității similară cu Ungaria (1.5 persoane ucise la 100000 locuitori). Rata omuciderilor cu arma de foc e muuult mai mică (0.95 în Ungaria, 0.14 în România). Acum îți pun întrebarea: Comentariul tău a fost din prostie sau răutate?

        • mihais says:

          A. La tine e cu siguranta o eroare in ce priveste cifrele.Romania are in cei mai buni ani 1.8. Bulgaria,unde sunt cam de 10 ori mai multe arme letale(noi socotim la arme toate pocnitorile cu cauciuc) are o rata similara.Populatia e mai saraca,mafiotii mai mafioti,traficantii trec pe la ei mai mult decat la noi,sunt de 25-30 de ori mai inarmati si uite ca abia-abia tin pasul cu noi.Oameni slabi,fara vointa.

          Ungurii au rata mai mica decat noi,1.5,dar arme au la greu.Cam 1.5 au toti din zona,grecii,croatii,bosniacii,cehii,slovacii.

          Cei mai pasnici sunt sarbii.3.6 milioane arme la 7 milioane de locuitori si 1.2 omucideri la suta de mii.
          Pe unde te uiti in lume,regula de fier este mai multe arme=mai putine omoruri.Cand e vorba de societati organizate unde infractionalitatea e o exceptie.

          Din 2 una.Fie armele la populatie nu afecteaza in rau situatia si atunci nu se justifica kkt-urile de legi comuniste de la noi.Fie armele influenteaza in bine situatia si atunci tembelii de militieni si politruci romani sunt criminali.

          B.Fiindca ai folosit cuvantul prostie,indiferent ca-i la adresa mea sau a colegului,imi permit sa te gratulez la fel(voi inceta in momentul in care iti ceri scuze si capeti limbaj civilizat).Fiindca este perfect irelevant pt mort si familia acestuia cum a murit.Asa incat unul care considera ca cine stie ce relevant cati sunt impuscati(si doar atat) e prost de bubuie.Si mai este si nitel manipulator,urmarind o agenda politica(sa se interzica armele,ca e rele).Iar unul care calca pe cadavre ptr scopuri meschine mai este si ticalos pe deasupra.Pt ca nu unealta conteaza ci motivul si oportunitatea.Foarte multe sunt crime care se comit oricum,fiind crime din pasiune si alte de acest gen.In care victima ar muri oricum.Daca nu scoate flinta din rastel,pune mana pe ceva.

          In multe cazuri insa se poate preveni o crima prin prezenta unei arme sau amenintarea cu prezenta unei arme.Iar legea trebuie sa aiba situatia generala in vedere.Nu cazuri particulare.Deci nasol,dar relevant este ca tara cu 600% rata impuscaturilor din Romania este per total cu 20% mai sigura.

          • gsg9 says:

            “Fie armele la populatie nu afecteaza in rau situatia si atunci nu se justifica kkt-urile de legi comuniste de la noi.Fie armele influenteaza in bine situatia si atunci tembelii de militieni si politruci romani sunt criminali.”

            Cred ca va enervatzi degeaba, cu statistici sau fara 🙂

            La noi povestea cu interzicerea armelor nu are nici o legatura cu rata criminalitatzii

            Este vorba de controlul prostimii

            Rahatzilor din politica le’ar tremura chilotzii daca ar sti ca populatia este inarmata, ca se cam stie dragostea poporului fatza de politicieni.

            Pe langa faptul ca s’ar gasi destui suficient de satui de ei incat sa le zboare creierii in plina strada s’ar gasi destui suficient de satui de ei incat sa le zboare scaunele si intreg regimul de sub fund

            Ca una e sa se adune 1000 de prosti cu pancarde sa latre la luna si sa plece acasa, alta e sa se adune 1000 de indivizi cu pistoale si arme semiautomate pe umar chititzi sa schimbe ceva

            Cum ar fi fost ca minerii sa fi fost inarmatzi, ca au avut bate si tot au infrant jandarmii si au rascolit BucaleSTANul

            Cand au disparut armele de la Ciorogarla primul lucru pe care l’au facut a fost sa intareasca paza la Cotroceni si sa anuntze asta 😉 🙂

            By the way, mesieurs les demnitarii cei deosebit de speciali au dreptul la permis de port arma si un individ ca Gelu Voican Voiculescu umbla cu arma la el

            As putea zice ca lipsa fricii de orice repercursiune face clasa actuala politica sa isi permita cu nonsalantza toate mizeriile pe care le face, daca ar sti ca se aleg cu un glontz in teasta poate alta ar fi situatzia (ar umbla numai in masini blindate si cu zeci de gorile inarmate dupa ei 🙂 )

            Iara pulitzaii cum sa mai frece menta si sa’si vada de spagi, prostitutzie, trafic, vanzari de permise, afaceri si abuzuri cand stiu ca le poate zbura oricand careva intelighentzia mult prea dezvoltata de pe umeri…

            De asta nu cred ca o sa vezi vreodata drept de port-arma la romani, prostii si handicapatzii sunt tratatzi ca atare de catre conducatorii lor …

            Pe de alta parte romanii este astfel fortatzi sa devina mai resourceful, itzi mai deschide mintea si largeste orizontul 🙂 🙂 mai citesti si tu o anatomie acolo, invetzi unde e carotida si unde’s rinichii, mai faci activitatzi sportive si mai invetzi niste miscari, sa apreciezi distantze, sa faci o ambuscada, ce sa nu lasi in urma samd 🙂 🙂

            • admin says:

              Sau deschizi si tu o carte despre cum sa construieste un Sten in garaj. Just in case.

              Dar da, incepi cu ceva bladed weapons. Pana le interzic astia si pe alea. Dupa care treci la kubotan. Ajungi la carioci. Pentru ca raspundere legala.

          • mihais says:

            Yep.La noi e intruparea ideii ca nu-i vorba de controlul armelor ci de controlul oamenilor.

            Dar mno,catinel si cu rabdare poate se mai schimba gandiri colective.Mai se duc oamenii la un poligon,poate mai observa ca legea e discriminare pe fata.Adica primarele si vicele mai nou is demnitari si au voie cu arma cata vreme sunt in fonctie.Cadrele militare,militistii,magistratii si demnitarii sunt mai oameni decat ailalti oameni,deci viata lor e mai pretioasa.
            Daca ma intrebi cand,cat si cum au tras ultima data mecanicii din parcul auto al institutiilor(exemplu la plesneala) nu-ti zic,sa nu-i fac de ras. 🙂

          • Sweeper says:

            “invetzi unde e carotida si unde’s rinichii, mai faci activitatzi sportive si mai invetzi niste miscari, sa apreciezi distantze, sa faci o ambuscada, ce sa nu lasi in urma samd”

            Sau inveti cum sa dai cu pixul intre primele doua vertebre. Sau cum sa-l scarpini adanc, tot cu pixul, in canalul urechii. Nu e nevoie sa fie metalic. Pila de unghii e pentru doamne.

  2. gsg9 says:

    in continuare, ca masura de urgentza, comitziile si comitetili mueropene vor interzice camioanele si tirurile prin mueropa

    vor urma autoturismele

    si cutzitele de orice fel, inclusiv sau mai ales cele de bucatarie

    orice instrument de producere a focului

    inclusiv brichetele

    de benzina si motorina nici nu se mai discuta

    dupa aia va urma interzicerea scaunelor, meselor, ciocanelor, cuielor, tzevilor, tigailor si a oricaror alte obiecte contondente care vor putea fi folosite in atentate

    si in final se va da legea ca in mueropa socialista everybody will be allowed to piss only sitting down

    ca urmare a masurilor comitziilor si comitetilor mueropene de combatere a terorismului, teroristii vor fi nevoitzi sa apeleze la armele de pe piatza neagra, aduse din Balcani, strecurate din orient sau africa de nord si eventual sa umble la stocurile de prin banlieue’uri

    • admin says:

      Daca vor fi pusi sa cumpere arme de pe piata neagra, teroristii nu vor mai suporta rusinea si vor calugari. Highly unlikely.

  3. GeorgeGMT says:

    Au fost naivi aia cu legea, eu – de exemplu – interziceam detinerea de TIR-uri semi-remorci! Da-i dracu, sa care marfa ca in vremurile bune din evul mediu, cu magaru” si cobilita…
    Da daca nu ma intreaba nimeni. Sau ar mai fi o varianta, sa le exportam noi, pt marile lor orase, primari de la noi si in cativa ani nici o masina nu va mai putea sa depaseasca 20km/h oricat de taliban ar fi soferul ca s-ar dezmembra.
    Solutii civilizate sunt 🙂 🙂

    • admin says:

      Vor ramane roabele. Desi si cu roaba poti face ravagii la o intrunire a hipsterilor.

    • mihais says:

      George,miza nu e terorismul,e controlul cetatenilor.Cei mai porniti pe legea asta sunt nemtii,frantujii,italienii si suedezii.Adica aia cu multi talibani si potential de razmerita a bastinasilor pe masura.Restul trepadusilor au fost la fel de porniti,afara de exceptiile cu pricina.E mai usor sa justifice interziceri de orice fel dand vina pe UE.

      Directiva cu pricina mai trebuie sa treaca prin parlamentul european,asa ca inca nu e meciul terminat,oricata opozitie ar fi facut micile tari.

  4. gsg9 says:

    ” fie vor interzice camioanele, fie soferii polonezi”

    mai degraba soferii polonezi, se lucreaza intens la driverless cars, in 20 de ani naiba stie ce o mai fi, cate joburi vor mai ramane si cate vor disparea, cu accent pe ultimele

    in definitiv Uniunea Europeana a infrant terorismul, nu pot aia impusca si calca cu camioanele cat je suis charlie si alte hashtaguri si statusuri pe facebook putem pune noi

    si ca sa fie toata lumea multzamita au si islamistii victoriille lor marunte, aia de la Hebdo s’au predat

    http://www.washingtontimes.com/news/2017/jan/7/zineb-el-rhazoui-charlie-hebdo-journalist-leaves-m/

    • admin says:

      Pai si aia de la Hebdo sint toti francezi, nu? Au fost constanti si au reconfirmat faima de luptatori darzi.

      • alkxzs says:

        păi deja au pericol mare cu dronele, în momentul în care teroriștii pun mâna pe tehnologie o să fie probleme mari
        francezii au avut centrale nucleare survolate de drone în mod repetat, printre altele
        evoluția dronelor deja atrage necesitatea unor sisteme de bruiaj la fel de performante, după cum s-a văzut în Ucraina printre altele

        • alkxzs says:

          deja au apărut știri cu folosirea dronelor de către ISIS la Mosul!
          dacă până acum dronele obișnuite erau folosite curent de către teroriști, irakienii se confruntă acum cu drone care sunt adaptate să transporte grenade sau explozibili spre ținte! http://www.telegraph.co.uk/news/2017/01/14/islamic-state-using-drones-drop-explosives-civilians-troops/
          e clar că vor exista probleme foarte mari în Europa și nu numai, dacă ei capătă experiență în utilizarea acestor tehnici, mai ales că dronele respective sunt ieftine, accesibile și ușor de obținut și utilizat!

          • gsg9 says:

            si asa or sa interzica astia dronele sau or sa faca inregistrarea obligatorie, ca le tot baga restrictii, asta pt fraierii care le cumpara legal, ca cine are nevoie pt alte scopuri face rost oricum de ele sau si le face singur

            tehnologia va evolua, la fel si metodele, nu potzi pentru ca sa te pui contra progresului 🙂

            oricum daca sunt la nivelul ca au o grenada o pot arunca si manual sau o pot camufla pe un trotuar aglomerat samd

            erau astia agitatzi acum ceva timp ca niste drone au survolat Élysée’ul

            si prin UK au arestat un grup de uratzi care faceau poze si amusinau pe langa o centrala nucleara, asa ca idei le vin

          • alkxz says:

            una-i să mori ca berbecu făcând pe martirul aruncândute în aer cu trotilu de gât și alta e să trimiți una (sau de ce nu, mai multe) grenade cu dronele asupra unor zone pline de oameni pașnici!-e clar că pentru asta tembelii vor găsi mai ușor câțiva care să le piloteze decât să moară cu bomba în chiloți!

  5. alkxzs says:

    spaniolii au capturat acum 12000 de arme, tot demilitarizate-reactivate, se pare că printre ele erau chiar și calibre mai mari cu capacități antiaeriene!

    • admin says:

      O fi fost programul rabla si la ei. ETA are nevoie de jucarii noi.

      • alkxzs says:

        problema e că nu prea erau pentru eta! erau pentru trafic!
        nu prea văd să coopereze ăștia cu vreo organizație islamică, ba dimpotrivă!
        băieții veseli din Corsica, FLNC-ul, le-au dat câteva semnale foarte dure musulmanilor când au început atacurile în Franța și probabil că nu prea vei vedea vreodată atentate islamiste în Corsica!

  6. MVSTELIDAE says:

    Sunteţi cam duri cu domnii de la Hebdo.
    Este uşor a-i acuza, dar până la urmă ei nu au fost nici cei mai curajoşi, nici liderii ziarului, este dreptul lor să fugă.
    În fond, au ca inamici cea mai perfectă ideologie totalitară, cea mai totală şi cea mai periculoasă. Eu zic că este un act de mare curaj să critici Islamul în plină reformă, în plină renaştere. Să nu uităm, Islam aliat cu presa vestică, cu formatorii de opinie vestici, cu liderii vestici. Dacă nu aliat, măcar tolerat. Este un act de curaj să critici argumentat religia lor, peste noapte eşti la marginea societăţii.

    Parcă Obama spunea că cei ce critică Islamul nu au viitor.
    Deci nu ştiu dacă oamenii respectivi sunt de acuzat. Priviţi o imagine sugestivă din Huffington. Nu are niciun sens, se ocoleşte motivaţia crimelor, însă asta este linia oficială. Conceptul Rasismului Ideologic(dacă inventa Stalin asta, URSS şi acuma ne guverna 🙂 )
    http://i.huffpost.com/gen/3764026/images/n-OMAR-ALNATOUR-628×314.jpg

    Legat de ce ar trebui să protejeze UE şi cum.
    Sincer, prima dată ar trebui să interzică orice imigraţie în masă a musulmanilor pentru cel puţin 100 de ani. Nu ştiu dacă pe faţă, dar ceva trebuie făcut. Islamul afectează societatea ireversibil cam după ce trece de 10%(Să ignorăm Islamul rupt de lume din Balcani, Islamul vestic este conectat la Islamul adevărat, cel politic).
    http://time.com/3670892/muslims-europe-map/
    Dacă privim statistica, încă nu suntem acolo şi deja se simte minoritatea, conflictul cultural.
    În 2030 ajungem acolo după harta aia.
    Acuma, fără să par apocaliptic, dacă migraţia continuă, cred că putem vorbi de un război civil până prin 2150.
    Iar soluţiile pentru a rezolva problema le cunoaştem, o să-l facă pe Hitler să roşească chiar şi în iad. Din păcate, toţi cei ce văd „rasismul” în cei ce critică şi denunţă ideologia, nu văd, se fac că nu văd sau nu le pasă că văd pericolul unei confruntări culturale, a unui genocid ce o să scuture Europa din temelii.

    Însă s-ar putea să mă şi înşel, s-ar putea ca războiul ăla să nu existe. Confruntaţi cu decadenţa morală, instabilitatea financiară, europenii mai sensibili la aceste aspecte, ori mai slabi de fire, ori cei ce iubesc un stil mai totalitar de viaţă, patriarhal, s-ar putea să treacă încet la Islam. Iar în cazul ăsta Islamul să câştige teren foarte rapid, micile confruntări să fie puţin semnificative, Europa să intre voluntar(ca Egiptul) într-un Ev Mediu total. Lumea are nevoie de religie, nu formează o masă raţională per total, în funcţie de nevoi şi dezvoltare, religia creşte sau scade. Ori Islamul, din cauză că Europa a trecut printr-un moment de vârf cultural, nu prea mai are rivali în vest.

    Apoi să nu uităm că Islamul şi-a câştigat toate războaiele, până când Europa a descoperit Americile. Puţină lume poate şi o să lupte contra lui, fiindcă teroarea este uriaşă la nivel individual. Islamul are frâu liber dincolo de liniile inamice în ce priveşte media , în timp ce cei ce-l critică sunt puşi la colţ. Deci fără SUA şi lumea latino, pariam mai mult pe varianta a doua, adică o preluare fără un conflict. Europenii deja se tem de Islam, priviţi percepţia în ce priveşte minoritatea.
    http://cdn.static-economist.com/sites/default/files/images/2015/01/blogs/graphic-detail/20150110_gdc999_3.png

    Acuma sper să nu credeţi că văd conspiraţii sau apocalipse, procesul este natural, chiar dacă poate unii sunt fericiţi că are loc. Cred că o interzicere a armelor nu ajută pe nimeni, ba chiar ajută Islamul, fiindcă Islamul nu înseamnă doar teroare pe faţă, înseamnă şi presiune ascunsă, în cartierele unde funcţionează.

    Cred că unica soluţie, care încă este posibilă pentru moment, este o vânătoare de vrăjitoare, una ideologică, ca aia din SUA vs. comunism, secte. Nu spun că ar trebui încurajată o critică extremistă ideologică(că unii deja pregătesc cruciade ) , în niciun caz una adresată populaţiei în ansamblu, dar măcar ar trebui oamenii lăsaţi să critice Islamul, protejaţi de cei ce vor să-i liniştească. Ar trebui scoasă în evidenţă inferioritatea morală a religiei faţă de morala musulmanilor moderni, inferioritatea faptelor profetului în comparaţie cu faptele musulmanilor moderaţi. Astfel, în timp, ai înmormânta religia şi cu nişte eforturi ai putea să provoci o renunţare în masă ce ar salva milioane de vieţi din ambele tabere.

    Dar în caz că cele mai crunte scenarii se adeveresc, România între Islam şi Rusia ar avea un viitor foarte discutabil. De aia cred ar trebui de pe acuma să construim relaţii cu statele disponibile de relaţii din zona noastră, să avem grijă că UE stopează procesul şi să jucăm un rol decisiv în plan ideologic în privinţa menţinerii unui sistem democratic în UE. Momentan nu cred că suntem în stare. Din ce văd, ori criticăm extrem, legionaro-putinist, ori nu criticăm deloc. Nu prea avem o poziţie moderată, o viziune clară care să ne servească interesele noastre naţionale, cât şi cele unionale.

    • admin says:

      Ref. la Hebdo, totusi ei critica(u) de la Paris si nu de la Mecca – abia atunci ar fi fost curaj adevarat. Adica dadeau cu batul prin gard sau asa credeau ei. Cat de curajosi sint, ne-am lamurit dar nici inteligenta nu le prisoseste, altfel ar fi stiut de la inceput care sint consecintele.
      Daca ar fi sa fim cu adevarat duri, am zice ca a fugi nu e doar un drept ci si o indatorire pentru francezi. Dar noi nu sintem duri.

  7. alkxzs says:

    ”Apoi să nu uităm că Islamul şi-a câştigat toate războaiele…”
    eu nu știu ce istorie ai învățat tu, dar Islamul și-o cam luase binișor peste ochi în Spania cu mult înainte de descoperirea Americilor și de asemeni Bizanțul a ținut față cu succes Islamului arab până la apariția otomanilor