TehnoMil

Sursa: mon.gov.pl

Ziceam acum ceva timp referitor la achizitia F-16:

“Lipseste cu desavarsire orice discutie publica referitoare la modul si locatia in care se va face intretinerea avioanelor. Costul intretinerii si operativitatea reparatiilor vor face diferenta intre o flota functionala si una consemnata in hangare. S-a presupus din start ca intretinerea se va face in tara, la Aerostar sau Craiova, din singurul motiv ca acolo ar exista posibilitatea sa se faca asa ceva. Lipsesc insa orice fel de confirmari oficiale in directia asta. Logica economica indica drept improbabila deschiderea unui al treilea centru de reparatii P&W in regiune, dupa cele din Turcia si Polonia sau transferul tehnologic necesar intretinerii celulei, din cauza numarului mic de avioane. In cazul asta “Assumption is the mother of all fuck ups“.

Discutia asteptata a inceput: o delegatie romana a vizitat Polonia interesandu-se de posibilitatea ca aparatele F-16 romanesti sa fie reparate acolo. Sursa: mon.gov.pl

Inca nu sint reactii din partea a ce a mai ramas din industria aero romaneasca. Probabil nici nu vor fi.

Deci da.

MK-105 remorcat de un elicopter MH-53E Sea Dragon – Sursa: wunderground.com

Dupa ce am vazut doua metode de vanatoare a minelor, una rapida iar cealalta inteligenta, a venit timpul prezentarii unui exemplu din cel de-al doilea grup de actiuni din cadrul razboiului anti-mine: dragajul prin influenta.

Daca vanatoarea minelor presupune incercarea de identificare precisa a tintelor dintr-o zona restransa si distrugerea lor cu mijloace active, dragajul este solutia preferata atunci cand se doreste acoperirea unei arii mari fara a se cunoaste locatia exacta a minelor iar procedeul presupune simularea acustica si magnetica a unei tinte reale, cu obiectivul de a provoca explozia minelor de la o distanta sigura.

Ar mai fi de amintit in trecere si de o alta metoda, mai veche si la care se renunta treptat,  dragajul mecanic, care are insa dezavantajul expunerii dragorului la actiunea campului de mine.

Revenind la metoda moderna de dragaj prin influenta, un element critic este capacitatea de a izola platforma tractoare de echipamentul ce simuleaza tinta minelor. O varianta ar fi o vedeta rapida special proiectata pentru semnatura magnetica minima sau chiar o nava pe perna de aer sau SES dar chiar si pentru acestea patrunderea intr-un camp de mine reprezinta un risc. O solutie mult mai buna este instalarea echipamentului de dragaj pe o sanie hidroglisoare si remorcarea acesteia de un elicopter.

Echipamentul standard al US Navy este reprezentat de sistemul de dragaj magnetic MK-105 tractat de un elicopter greu MH-53. MK-105 este compus dintr-un generator electric functionand pe baza unei turbine de gaze care furnizeaza energia necesara echipamentului ce genereaza campul magnetic, intregul ansamblu fiind montat pe un cadru prevazut cu aripi rabatabile care odata coborate in apa au rolul de  suprafete portante. Odata ce sania atinge o anumita viteza, forta portanta ridica cadrul cu echipamente deasupra apei iar rezistenta la inaintare scade  (comparativ cu o salupa clasica de aceleasi dimensiuni, deplasandu-se cu aceeasi viteza). Conceptul este destul de vechi fiind folosit chiar si in Marina Romana de vedetele torpiloare cu aripi portante din clasa Huchuan sau Type 025.

Continuare…

HQ-2 – Sursa: sinodefence.com

Povestea legaturii dintre China si clasicul S-75 incepe in anii ’60, cand pe langa livrarea unui numar de lansatoare din Uniunea Sovietica, este obtinuta si licenta aferenta, rusii retragandu-si insa sprijinul inainte de livrarea completa a tehnologiei de fabricatie.

Intr-o miscare devenita “marca inregistrata” chinezii copiaza (pun intended) originalul sovietic si il adopta sub denumirea de HQ-1 la jumatatea anilor ’60. Extrem de rapid dupa aceea, presati de dezvoltarea sistemelor ECM instalate la bordul aparatelor U-2, este demarata dezvoltarea unei noi versiuni care este certificata in 1967 ca HQ-2.

Programul de imbunatatire a performantelor continua si in 1984 apare HQ-2A, diferentele fata de versiunea anterioara regasindu-se mai ales la nivelul sistemelui de ghidaj, pentru lovirea tintelor de la mica altitudine si a celui ECCM.

Ultima versiune introdusa in serviciu a primit certificarea in 1986 ca HQ-2B, imbunatatirile vizand, pe langa masurile ECCM, extinderea razei de actiune, cresterea manevrabilitatii si reducerea timpului de lansare.

Pentru inlocuirea HQ-2 au fost studiate doua variante, HQ-3 si HQ-4, nici una nu a intrat insa in serviciu, China preferand sa abandoneze complet dezvoltarea S-75 in favoarea unui proiect complet nou, HQ-9, demarat in anii ’80 si bazat, conform unor surse  pe tehnologia Patriot PAC-2, obtinuta printr-un intermediar.

Dezvoltarea greoaie a HQ-9 a obligat China pe de o parte sa mentina in serviciu rachetele HQ-2 iar pe de alta sa comande la inceputul anilor ’90 sisteme S-300 din Rusia. Abia odata cu intrarea in serviciu a primelor exemplare HQ-9 la sfarsitul anilor ’90, desi inferioare S-300 contemporane, s-a pus problema inlocuirii HQ-2 din dotare. Cum HQ-9 si S-300 erau sistemele cu raza lunga de actiune preferate, inlocuitorul HQ-2, desemnat HQ-12, urma sa preia rolul sistemului cu raza medie de actiune si mare altitudine.

Continuare…

Mai ales daca tara e Romania.

Boeing prezinta in clipul de mai sus un sistem multirol inovativ numit Adaptive Force Protection System (AFPS).
La turela clasicului Avenger s-a adaptat un sistem de prindere pentru o gama larga de lansatoare de rachete sol-aer si sol-sol printre care AIM-9 Sidewinder, Hydra (plus variantele ghidate) si Hellfire, in afara containerelor Stinger originale. In plus, au mai fost instalate o mitraliera de calibrul 12,7mm, un tun de 25mm si chiar un laser de mare putere (care a fost testat deja impotriva unor UAV-uri de mici dimensiuni).

Boeing prezinta sistemul ca fiind “agnostic” in ceea ce priveste munitia folosita dar si in ceea ce priveste platforma transportoare.

Daca ideea unei platforme deschise pentru instalarea rachetelor sol-aer si sol-sol pare familiara, e pentru ca un concept similar a fost deja prezentat in Romania (de citit “Nimeni nu e profet in tara lui, episodul 1“) dar se pare ca nu a starnit suficient interes pentru a fi si cumparat.

Continuare…

Se mai intampla si la ei, nimic nu e perfect.

MBDA MILAS – Sursa: rocketryforum.com

Solutii europene: o varianta “obscura” a OTOMAT-ului, MILAS inlocuieste incarcatura de lupta anti-nava cu o torpila usoara din clasa MU90 (aici incluzand Mk46 si A244S), specializata in lupta anti-submarin.

Proiectul a fost dezvoltat sub forma unei colaborari franco-italiene dar, in final, MILAS a intrat doar in serviciul Marinei Italiene, Franta renuntand la ea din cauza costurilor si a perceptiei asupra gradului scazut de pericol reprezentat de submarinele rusesti imediat dupa prabusirea Uniunii Sovietice.

MILAS cantareste 800kg, incluzand torpila cu greutate de aproximativ 300kg, este subsonica (asemeni OTOMAT-ului) si are o raza de actiune care variaza, in functie de sursa, de la 35km la 65km, cel mai des fiind cotata cu 55km.

Continuare…

Sau despre distrugerea inteligenta a minelor.

O echipa de cercetatori din cadrul Academiei Navale Mircea cel Batran din Constanta, condusa de cdor. dr. ing. Octavian Tarabuta a realizat prototipul unui ROV care poate fi folosit inclusiv pentru cautarea si distrugerea minelor marine.

ROV-ul, numit ARROW One a fost deja premiat la expozitia EuroInvent 2012.

Mai multe informatii despre ARROW pot fi citite pe pagina proiectului.

Iar daca sistemul de atribuire a finantarii pentru proiectele de cercetare, coordonat de UEFISCDI, nu va da gres in evaluarea proiectelor cu aplicatii practice asa cum a fost cazul, de exemplu, cu MBTelecom si al lor RoboScan 2M Aeria (respins la finantare, realizat din fonduri proprii si castigator al Marelui Premiu al Salonului de Inventii de la Geneva 2013), atunci proiectul ARROW va continua cu o noua etapa: "Vehicul subacvatic multirol, cu control dual, destinat descoperirii și neutralizării minelor marine".

Viitorul ar suna mai bine daca navele vanatoare de mine ale Marinei Romane ar avea la bord tehnologie dezvoltata local.

M46/84 155mm – Sursa: army-guide.com

Avantajele standardizarii calibrelor tunurilor si obuzierelor de camp sint evidente atat timp cat utilizatorul se limiteaza la unul dintre cele doua mari sisteme existente pe plan mondial: NATO, respectiv fosta URSS. Atunci cand se incearca insa trecerea de la un sistem la altul este nevoie de obicei de schimbarea completa a sistemelor de artilerie, operatie foarte costisitoare,  care suplimenteaza nota de plata a schimbarii stocurilor de munitie.

Un mod de a reduce costurile ar fi conversia pieselor de artilerie intre cele doua sisteme, cu reutilizarea pe cat posibil a cat mai multor componente. Un exemplu recent este intentia Indiei de a trece de la calibrele Est la cele Vest si unul din proiectele studiate impreuna cu Soltam (Elbit) a fost conversia tunurilor sovietice M46 de 130mm la calibrul 155mm.

Tunul  rezultat a primit indicativul M-46S si a fost produs intr-un numar de 40 de exemplare, proiectul fiind oprit dupa un incident in care teava unui tun a explodat.

Continuare…

Recuzita de Oscar – Sursa: militaryphotos.net

Ce faci bade, sezi si cugeti?

Numa’ sed..

Un episod dintr-un univers paralel, despre un viitor alternativ ratat.

Intr-un top al celor mai bizare actiuni ale surprinzatorului Hezbolah este fara indoiala comemorarea din 2007 a razboiului cu Israelul purtat cu un an inainte.
Pentru ca spectacolul sa fie complet a fost nevoie de o punere in scena a luptelor cu IDF si, cum era putin probabil ca israelienii sa coopereze voluntar, distributia a fost completata in rolul agresorilor cu “actori” arabi.

Orice spectacol istoric bun are nevoie de o recuzita pe masura iar daca uniformele nu au fost o problema asa de mare in schimb tehnica militara israeliana a fost mai greu de simulat. Nu trebuie uitat nici ca asistenta era si dintre cele mai cunoscatoare din lume, capabila oricand sa recunoasca tehnica de lupta israeliana de la cel putin cativa kilometri departare.  Hezbolahul s-a intrecut insa pe sine si a venit cu una din cele mai bune replici ale tancurilor Merkava vazute vreodata.

Desi la prima (si la o a doua…) vedere tancul din imagine pare un Merkava 3, in realitate este un T-55 bricolat extrem de profesionist.

Continuare…

4G TAS – Sursa: Northrop Grumman

Desi MIM-23 HAWK este la capatul vietii operationale in multe forte armate din lume, Northrop Grumman a decis ca exista cerere pentru modernizarea in continuare a unor componente, cum ar fi TAS (Tracking Adjunct Sensor/System) si au scos pe piata o varianta imbunatatita, 4G TAS.

TAS este un sistem EO/IR care asigura descoperirea si urmarirea tintelor in conditii de ECM puternic care ar degrada performantele HPIR sau in cazul in care se doreste o urmarire “tacuta” a tintei pana aproape de momentul lansarii rachetei.

Data fiind arhitectura HAWK, TAS este un element critic pentru functionarea sistemului in cazul intalnirii unui adversar competent in practica razboiului electronic si a fost instalat incepand cu PIP Phase II.

Este similar din punct de vedere functional cu sistemul Gun Star Night al bateriilor 2x35mm Viforul.

Continuare…