Moartea domnului MEADS, episodul 2

Imagine din timpul testului de pe 6 Noiembrie - Sursa:  White Sands Missile Range via spacenews.com

Imagine din timpul testului de pe 6 Noiembrie – Sursa: White Sands Missile Range via spacenews.com

Pentru un proiect declarat “mort” din punct de vedere al administratiei americane dar nu inca ingropat, MEADS se misca surprinzator de vioi pe ultimul drum si in Noiembrie a fost efectuat un test care a marcat prima interceptie dubla, tintele venind din directii si de la altitudini diferite.

A fost testat sistemul in configuratie completa: radarul de supraveghere in banda UHF, cel multifunctional in banda X, centrul de comanda, lansatorul MEADS si rachetele PAC-3 MSE.
Tintele au fost reprezentate de o racheta balistica tactica Lance si un avion pilotat de la distanta QF-4 (conversie a F-4 Phantom) zburand la mica altitudine.
Au fost lansate in total trei rachete PAC-3, doua impotriva rachetei balistice (in mod shoot-shoot) si una impotriva avionului, ambele tinte fiind distruse.

Secventele testului - Sursa: meads-amd.com

Secventele testului – Sursa: meads-amd.com

 

 

MEADS se gaseste acum intr-o situatie ciudata, SUA anuntand ca nu va mai finanta proiectul si va folosi perioada ramasa pana la sfarsitul lui 2014 pentru “prelevarea de organe” adica tehnologii ce pot fi folosite in cadrul bateriilor Patriot, in principal fiind vorba de radarul de supraveghere.

Partenerii ramasi, Germania si Italia se grabesc si ei sa termine testele pana atunci, in caz ca nu vor putea sa gaseasca rapid inlocuitori pentru acoperirea golului lasat de principalul finantator de peste Ocean.
Este destul de dificil de gasit doritori: marele dezavantaj al MEADS este pretul excesiv al noii rachete PAC-3 MSE care insa va cobora cu siguranta atunci cand costurile de cercetare-dezvoltare vor fi acoperite, moment in care pretul va ajunge la nivelul concurentei reprezentate in principal de MBDA Aster.

Germanii au deja un plan care prevede integrarea bateriilor IRIS-T SL(M?) in cadrul MEADS, asigurand distrugerea tintelor “usoare” cu o racheta ieftina si rezervand PAC-3 pentru tintele dificile, in special cele balistice.
Planul italienilor este si mai simplu: avand in dotare SAMP/T (varianta terestra a Aster), nu au nevoie neaparata de MEADS deci daca nu se iveste vreun partener capabil sa preia o parte din costurile de dezvoltare ramase, ei au si varianta de a se retrage complet din proiect. De fapt, e greu de explicat logic motivul pentru care Italia investeste in doua sisteme anti-aeriene si anti-balistice concurente.

Oricat de improbabil ar parea, partenerul ar putea fi Polonia, care s-a interesat de conditiile aderarii la proiect si a trimis reprezentanti sa asiste la ultimul test.
MEADS a desfasurat covorul rosu si i-a asigurat pe polonezi ca vor fi tratati “nu ca niste clienti ci ca niste parteneri“. E greu de spus ce inseamna asta avand in vedere ca tehnologia a fost, in mare parte, dezvoltata deja si este cunoscuta reticenta Lockheed Martin de a transfera tehnologie ce tine de PAC-3.

Polonia va deschide competitia pentru achizitia unor sisteme de rachete anti-aeriene si anti-balistice la inceputul lui 2014, cu obiectivul de a finaliza negocierile la sfarsitul aceluiasi an, ceea ce convine de minune MEADS.
Secretarul de Stat Kerry a efectuata deja o vizita la Varsovia in care a discutat inclusiv aspecte legate de achizititiile militare planificate in curand de polonezi, fiind o indicatie voalata a preferintei guvernului polonez.

Daca MEADS ar fi selectat de polonezi ar fi inca o lovitura pentru Franta, care a promovat prin MBDA sistemul Aster. Paradoxal, lovitura nu ar fi asa de puternica pentru MBDA care, prin diviziile italiana si germana, este partener in cadrul MEADS.

Daca insa Polonia insista pentru transferul de tehnologie, ar putea fi o ocazie perfecta pentru ca Raytheon si partenerul israelian Rafael sa-si plaseze propriul PAAC-4 (Patriot Advanced Affordable Capability-4), bazat pe racheta israeliana Stunner in locul MEADS, care foloseste PAC-3 de provenienta Lockheed Martin.
Desi colaboreaza in cadrul programului Patriot, unde Lockheed Martin furnizeaza racheta iar Raytheon este integrator, cele doua companii se pregatesc deja de competitia pentru inlocuirea acestuia, fiecare urmarind sa vina cu un sistem propriu.

 

 

Both comments and pings are currently closed.

One Response to “Moartea domnului MEADS, episodul 2”