TehnoMil

INF a murit, traiasca INF2.0?

Parca am mai vazut odata filmul asta: rusii ameninta partea europeana a NATO cu un nou tip de racheta si SUA se pregateste sa riposteze. In cazul asta e vorba de o rachete de croaziera lansata de la sol, SSC-8, si nu de una balistica, SS-20, cosmarul europenilor in anii ’80.

In rest insa, lucrurile stau similar. Se zice ca definitia nebuniei e cand faci acelasi lucru in mod repetat dar astepti rezultate diferite. In afara cazului foarte improbabil ca rusii au innebunit, inseamna ca se bazeaza pe un element ce ar face diferenta intre cele doua situatii.

Si totusi, ce vor rusii?

“Scuza” pentru dezvoltarea SSC-8 este evident existenta instalatiei Aegis de la Deveselu dar si planul de constructie a uneia similare in Polonia. Implicit, cerinta deocamdata tacita cu care rusii vor incepe negocierile ar fi eliminarea celor doua instalatii ABM, vazute de strategii rusi ca un fel de Death Stars terestre. Sau cel putin asa se lasa impresia.

Motivul real cel mai probabil nu are mare legatura cu Deveselu, ci cu un plan pe termen lung al Rusiei de a obtine disolutia NATO. Pentru ca nu sint in pozitia de a obtine asta prin mijloace militare, rusii au nevoie sa-i convinga pe aliati sa inchida pravalia de unii singuri. Asta se va intampla doar atunci cand actualii membrii ai aliantei vor fi convinsi de inutilitatea ei. Planul rusesc din anii ’90 de a-i convinge pe occidentali de lipsa vreunei amenintari a dat gres asa ca acuma s-a revenit la strategia de divizare prin stimularea neincrederii in determinarea NATO de a-si apara unii dintre membri.

“S-a revenit” – pentru ca nu e o strategie noua, ci exact ce s-a incercat in 1979 prin desfasurarea rachetelor SS-20.
Teoria indica faptul ca SUA nu ar fi resimtit acelasi nivel de amenintare, fiind la adapostul echilibrului armelor strategice deci nu ar fi raspuns in vreun fel semnificativ. Aliatii europeni s-ar fi simtit ramasi descoperiti in fata primului atac rusesc, pe post de canari – ceea ce s-a si intamplat de altfel. Mai rau, exista o anumita teama a europenilor ca o lovitura nucleara limitata ruseasca in Europa de Vest nu ar fi atras un raspuns american efectuat cu arsenalul strategic.

Calculul rusilor era ca orice desfasurare de rachete americane similare in Europa de Vest ar fi fost blocata de protestele pacifistilor, de buna credinta sau nu, situatie care ar fi dus la o distantare si mai mare a SUA fata de aliatii europeni.

Manevra aproape a reusit, guvernele europene rezistand cu greu valului de demonstratii, pierzand capital politic tradus in unele cazuri in pierderea alegerilor urmatoare. Desfasurarea rachetelor Pershing II si GLCM nu mai este pusa sub semnul intrebarii acum insa la acel moment opozitia fata de rachetele americane a fost pe cale sa o deraieze. Desfasurarea unor rachete americane ar fi atras “atentia” nedorita a planificatorilor rusi si a fost extrem de nepopulara. A contat mai mult alinierea dintre determinarea SUA de a-i apara pe membrii NATO europeni si increderea vest-europenilor in garantiile de securitate americane. Razboiul din spatiul public a fost castigat printr-o campanie de comunicare ce a rivalizat cu cea de influentare a opiniei publice occidentale facuta de rusi.

La acest moment detaliile sint diferite insa planul e acelasi. Rusia spera sa convinga unele state europene de faptul ca SUA nu vor risca un razboi atomic pentru ele si deci NATO ar fi inutil.
Pentru asta e nevoie de crearea unei amenintari locale, resimtita acut doar de unii membrii ai aliantei, care ar cere ajutor pentru refacerea echilibrului si care ar fi refuzati, mai mult sau mai putin diplomatic.  O campanie de stimulare a resentimentelor fata de “ceilalti” membrii NATO (care nu contribuie, nu ajuta, nu inteleg, etc..) nu poate decat ajuta.

La categoria amenintari locale se incadreaza desfasurarea de rachete Iskander in Kaliningrad, exercitiile militare simuland invazia balticilor si activitatea intensa din Marea Neagra. Dezvoltarea SSC-8 se incadreaza perfect in scenariu.

Pana acum, raspunsul NATO a fost parca ceva mai consistent in zona baltica decat in Marea Neagra, mai mult decat nimic, insa parca nici destul incat sa risipeasca orice temere.
Noua administratie americana a emis niste zgomote nelinistitoare legate de determinarea SUA de a onora Articolul 5 si ignorarea semnalelor, ca fiind parte din presiunile SUA pentru cresterea bugetelor apararii in Europa, ar fi o greseala. Dezangajarea SUA fata de Europa e o idee ce a prins deja in societatea americana iar rezultatele in termen de politici de securitate se vor vedea in timp.

De partea cealalta, europenii emit zgomote referitoare la o decuplare fata de SUA justificata de lipsa increderii in garantiile de securitate americane. Alinierea celor doua tendinte intr-o directie opusa celei din anii ’80 este marea diferenta.

Campania de influentare a opiniei publice este inca acolo.

Decizia SUA de retragere din acordul INF si de a incepe dezvoltarea unei noi rachete de croaziera cu baza la sol e un semnal ca SUA s-a decis sa faca ceva. E conditia esentiala insa nu si suficienta pentru a salva NATO.
Urmatorul pas ar fi adoptarea unei strategii similare celei din anii ’80, care s-a bazat pe de o parte pe amenintarea desfasurararii rachetelor Pershing II si GLCM dar pe cealalte parte pe negocieri. Ramane de vazut daca asta se va intampla si acum. Aici rusii pornesc cu un dezavantaj, granita NATO mutandu-se intre timp mai aproape de Moscova, reducand astfel timpul de zbor al ipoteticelor rachete americane plasate in Europa de Est. Mai mult, opozitia fata de o eventuala desfasurare a unor asemenea sisteme ar fi mult mai redusa din partea esticilor decat a fost din partea vesticilor. Asa ca daca SUA se decide sa faca pasul asta, instalarea sistemelor e ca si asigurata iar amenintarea pentru Moscova ar fi mai serioasa decat acum 40 de ani.

Cel mai probabil ambele parti se vor intalni la masa negocierilor, unde Rusia spera sa smulga cat mai multe concesii in schimbul renuntarii la SSC-8 si al retragerii Iskander.
Dezafectarea instalatiilor ABM din Romania si Polonia in schimbul retragerii Iskander din Kaliningrad si abandonarii SSC-8 ar fi unele din jetoanele “ieftine” de pe masa. O extindere la nivel global al INF2.0 ar fi un alt scop declarat al rusilor insa ceva mai putin realizabil.

Ar fi insa prea mult efort investit de rusi doar pentru a se intoarce pe pozitiile precedente. Mai greu de descifrat acum e cum va ajuta INF2.0 la indeplinirea adevaratului obiectiv rusesc la care se lucreaza accelerat mai ales acum ca au cele mai prielnice conditii si culoar liber.