Ce-i mana pe ei in lupta

Acum 54 de ani, cand HAWK era si nou si modern - Sursa: keyshistory.org

Acum 54 de ani, cand HAWK era si nou si modern – Sursa: keyshistory.org

Se zice ca moralul trupei ar fi chiar mai important decat dotarea. Ar fi de discutat cat e de adevarat, la modul general dar in cazul Romaniei comparatia aproape ca nu-si are rostul, data fiind starea dezastruoasa a inzestrarii. Nu exista deci alternativa, moralul ar trebui sa compenseze dotarea deficitara.

Subiectul de fata este deci modul in care se mentine moralul in Armata Romana. Fara a avea pretentia de mari cunostinte de psihologie sau de acces la date reprezentative, ma voi rezuma doar la o analiza pe un text singular dar totusi scris intr-o nota destul de intalnita.

Un fragment foarte scurt dintr-un reportaj OM, despre sistemul HAWK in Armata Romana, sistem descris de şeful de stat major al Brigăzii 1 RSA, colonelul Ion Moise: “A fost un mare câştig. A intrat în ţară un sistem nou, modern, foarte bun, care are resurse pentru câteva decenii.

Evident, colonelul stie mai bine ca oricine ca HAWK-ul nu e nici nou, fiind cumparat la mana a doua din Olanda si nici modern, primele versiuni aparand la inceputul anilor ’60 iar cea de care dispune Romania la sfarsitul anilor ’80, adica acum aproape 30 de ani. Cat de bun e, asta depinde cu ce compari, probabil ca baza de comparatie a fost SA-2 insa pe plan extern aproape toti utilizatorii HAWK fie l-au retras deja, fie sint in proces de retragere.

Luand in calcul situatia reala, e clar ca scopul comunicarii nu a fost de informare ci de motivare.

Ramane insa de stabilit cine a fost grupul tinta, destinatarul mesajului de incurajare:

-Publicul civil? Data fiind audienta redusa a OM in mediul civil, pare improbabil.

-Militarii din alte unitati? O pista de urmarit, promitatoare.

-Chiar subordonatii din Bgd 1? Acestia ar trebui sa stie si ei realitatea. Asta din punct de vedere teoretic, pentru ca practic se revine la metoda comparatiei: daca tot ce cunosc este echipamentul de origine sovietica aflat la capatul resursei, atunci e mai simplu de acceptat ideea ca HAWK-ul chiar e un sistem modern.

Problema e ca moralul construit pe iluzii, desi da bine la trecerea in revista, nu rezista la intalnirea cu realitatea. Daca elementele de la baza se dovedesc in practica false, atunci prabusirea e catastrofala. Efectul unei asemenea practici motivationale este mult mai profund si nu se reflecta doar in unul sau mai multe articole facute “sa dea bine la ziar”. Un rezultat chiar mai grav ar fi (re)aparitia schizofreniei atat de cunoscute romanilor de tip “una gandim, alta vorbim”.

Declaratiile care asigura ca militarii romani ar avea un moral bun nu pot fi deci luate in serios atat timp cat acesta este bazat pe tehnici de auto-iluzionare. Cel mult se poate spune ca Armata Romana isi poate indeplini misiunile pe timp de pace sau in conditii de razboi asimetric, atat timp cat nu exista vreo provocare care sa zguduie mai serios tot esafodajul. O situatie de genul celei din Ucraina ar fi hartia de turnesol, test al carui rezultat nu ar vrea nimeni sa-l vada, niciodata.

Alternativa e desigur mult mai greu de pus in practica: o constructie pe baza unor adevaruri sumbre, rezultate din analize realiste. Mult mai multa bataie de cap. Probabil nici materialul uman nu ar rezona prea mult cu tehnica asta.

 

Both comments and pings are currently closed.

27 Responses to “Ce-i mana pe ei in lupta”

  1. gsg9 says:

    Ce sa’i mane si in care lupta 🙂

    Nu cred ca problema este de moral, civilii n’o citesc, militarii nici atat ca aia sunt satui

    Mananca si aia de la revista niste rahat sa’si ia salariile, sa fie sefii multumiti si mai ales sa se raporteze mai sus la politic ca moralul e bun si dotarea fantastica, deci probabil politrucii ar fi grupul tzinta

    Se realizeaza si chiar se depaseste planul cincinal in trei ani jumate…

    Ca’n Coreea de Nord

    Armata a fost suficient de bine capusata si politizata

    Cine comenteaza, zboara

    Ca Hawkul e ultramodern si ca mai are resursa pt zeci de ani, well, that’s worrying 🙂

    Dupa cum ai scris lumea scapa de ele

    La noi modernizarea s’a realizat pe varianta originala romaneasca prin operationalizarea lor asa vechi cum erau cu “interfetze” si fara implicarea producatorului

    Si din ce stiu si rachetele alea cam stau sa expire si trebuie revitalizate

    Sau pe varianta originala romaneasca nu le mai revitalizeaza nimeni si le folosesc asa cum sunt, expirate. Daca nu explodeaza pe rampe they are OK

    Moralul o fi bun la sefi, salarii, masina, secretara, sa traiti dom Maresal, iti mai lucreaza soldatii la vila sau prin gradina, doctorate alea alea, un fals, o spaga pt avansare, o delapidare

    Trai pe vatrai daca nu le mai deranjeaza careva afacerile:
    http://www.mondonews.ro/halucinant-romania-este-tara-unde-zeci-de-generali-sunt-corupti-lista-completa/

    La aia mici saracii, talpa armatei, moralul trebuie sa fie si mai bun: salarii mici, conditii proaste, lipsa perspective, sefi de rahat

    Data fiind dotarea dezastruasa nu stiu daca macar moralul ala cat de bun ar mai conta la ceva

    Suntem in NATO, de la care am vazut degetu mijlociu la ultima intrunire

    Au pus americanii Scut, e adevarat ca pot sa’l incarce intr’o noapte si sa zboare cu el

    Tot americanii mai trimit un combined arms battalion, pana vine Trump si’i retrage 🙂

    Dupa ai mai vedem noi, romanul se descurca si cand ramane fara bani mai schimba 100$

    • admin says:

      Da, aia cu resursa pe zeci de ani e partea si mai trista. Daca luam in calcul cele mai putine zeci de ani posibile, adica doua, rezulta ca Romania va retrage HAWK cand va fi octogenar. Desi probabil ca ar mai avea inca resursa, dupa modelul MiG-urilor.

      Rachetele in sine probabil ca au fost revitalizate bypass-and Electromecanica, parca a fost un interviu care lasa se se intelega asta fara sa o spuna explicit. Pe langa Spike, inca o lovitura pentru Elmec.

      Ok, grupul politrucilor e o tinta valida. Desi, astia nu citesc.

      • gsg9 says:

        citesc slugile, la un moment dat se termina ierarhia de uitat de sus in jos si ala responsabilul cu cititul raporteaza mai sus: “sa traiti, raportez, moralul e la maxim si toate functioneaza de la 100% in sus”

        noi o sa murim cu HAWKul ala si peste 20 de ani de abia or retrage Volkhovurile…

    • admin says:

      Cat despre ultima intrunire NATO, nu am vazut nici o analiza care sa explice esecul (previzibil de altfel) initiativei romanesti legata de “flotila” NATO. Toata lumea se preface ca nu s-a intamplat. Poate ni s-a parut.

      • gsg9 says:

        ai nostri sunt foarte 8timisti pt ca se va discuta la toamna

        analiza analizanta analizatoare, procese de reflectie, chestii complicate

        “Datorita fazei in care ne aflam acum, aparent ar exista opinii diferite, subliniiez aparent, fiindca suntem in mijlocul unui proces de reflectie, inca nu exista o pozitie comuna a aliatilor.”

        “Toate acestea nu trebuie sa ne ingrijoreze, ci sa ne bucure – sic 🙂 🙂 , pentru ca inseamna ca exista o preocupare reala pentru a se gasi solutia cea mai buna pentru Marea Neagra.”

        http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21147585-ora-12-30-declaratie-presa-comuna-presedintelui-klaus-iohannis-omologul-polonez-andrzej-duda.htm

        • admin says:

          Aham, la toamna. Deci mai incolo. Poate. Sau poate lasa lucrurile asa si au noroc sa uite lumea.
          Insa asta nu explica esecul de acum, ideea era de a obtine ceva concret de la summit, nu de a amana decizia. Amanarea se putea face oricum, nu era nevoie de o intalnire la nivel inalt.

  2. GeorgeGMT says:

    Ce psihologie, ce moral, colonelul ala minte cu neobrazare, asa cum mint mai toti sefii armatei, cu ministrii in frunte!Adica poate nu minte, dar atunci rezulta ca-i prost tamaie, lucru chiar mai grav.

    Referitor la moralul unei armate, conteaza si tehnica, conteaza si patriotismul, dar cele mai importante sunt doua lucruri: coeziunea de grup – in cazul subunitatilor si unitatilor, increderea in lantul de comanda – in cazul armatei in general.
    Coeziunea de grup nu stiu cum este, probabil acceptabila, oamenii se cunosc intre ei, ar lupta unul pt altul, in schimb increderea in lantul de comanda nu poate fi decat la genunchiul broastei..

    Toata lumea stie ca daca militari au o parerea prosta despre abilitatile comandantilor lor, au tendinta sa faca ce-i duce pe ei capul in loc sa respecte ordinele, iar la noi ce incredere sa aiba cand avansarile se fac pe pile, incompetenta este pana la cer, disciplina slabuta, iar armata este plina de generali si colonei slugarnici si corupti care reusesc performanta sa “incaseze” mai multe stele in cativa ani decat ofiterii din armate cu adevarat puternice si care fac frontul toata cariera…

    Moralul este slab, increderea vai mama ei, dotarea antica si ne-operationala, astfel incat eu consider ca astazi Armata Romana nu are capacitatea combatanta.
    Singur, cateva batalioane fac TO, si cam asta-i tot. Greu sa motivezi un tanchist sa plece la lupta cu T 55, asta daca tancul chiar porneste.

    Una peste alta ala minte cu nerusinare, cu totii mint cu nerusinare, cu atat mai mult cu cat am cunsocut personal un sobofiter de la batalionul HAWK cu ditamai tumoarea canceroasa pe creier. A murit saracu” la 39 de ani acum un an si ceva. Si nu este singurul.
    Asadar nea colonelul ala este si mincinos si criminal!

  3. gabitzu says:

    Colonelul asta e cam ca ala de acum cativa ani de pe reboiu, “cel mai bun pilot roman de Mig21”, de ziceai ca tzevile alea is cel mai grozav lucru.

    eu vad trei variante:

    *ei, in sinea lor, cred prostiile astea – ar trebui internati
    *nu cred, dar dau din gura ca sa fie bine, sa nu fie rau – ar trebui schimbati
    *chiar isi dau seama ce naspa e situatia, dar nu pot sa zica.

    • admin says:

      Cu siguranta isi dau seama de situatie.

      • Dan Bunescu says:

        Aceasta ar fi varianta optimista dar ma indoiesc ca-si dau seama. Nu cred ca s-a schimbat ceva in ultimii 25 ani in ministerul apararii. La DPA e secretar de stat un absolvent al Universitatii de Vest ?, politruc cu experienta in agricultura. In 91 cand au venit cei de la Elbit s-a facut o mare prezentare la Haiducul. Pe Laura “prezidiului” toata conducerea MApN in frunte cu Spiroiu. Se prezinta “moving map”. Un comandant de escadrila ridica mana si cere sa se explice o data. YK Mai explica o data. Dupa inca 5 minute vajnicul comandant, pilot de MiG iar cu mana pe sus :poate domnul sa ne Mai explice o data cum baga harta aia in computer, timp in care cu mainile ruleaza imaginar o harta. Nu, nu a ras nimeni pentru ca in afara de prezentator, delegatia straina si alte 2-3 persoane ceilalti asteptam raspunsul. Noroc cu g-ralul Voian care I-a spus taios sa ia loc….Acest colonel sigur nu are habar nici despre Hawkuri nici despre alte asemenea. Reportajul este de tip Nenone Neagoe, Valeriu Pricina, nu are nici o legatura cu motivarea, corpul de ofiteri ai armatei romane ramanand la acelasi stadiu si cu aceleasi memtalitati de acum 26 ani.

  4. mihais says:

    Nu uitati o chestie.La noi totul e secret,iar armata capabila sa-si indeplineasca misiunile.Deci orice problema ar fi,nu se poate spune pt ca se incalca regulile ”de aur” ale comunicarii ostasului roman.

    Moralul n-are cum sa fie grozav si se va duce pe pustie la primul foc de arma,pt simplul motiv ca si tehnica,dar si pregatirea is in plop si nu au treaba cu realitatea.Ori experienta arata ca principala forma de grija aratata trupei e buna pregatire.Exersat sarja de T-55 la Smardan,dar ignorat total lupta urbana(pt ca naiba stie de ce) sunt niste aspecte ce ar duce la pierderi mari in primele ore de razboi.

    • admin says:

      Nici secretul nu-i mai ajuta acum. Lumea s-a cam prins ca totul e un bluf. Sau ma rog, secretul e folositor cand ii mai protejeaza de vreo afacere mai dubioasa. Tot ce le-a ramas e increderea aia mare a populatiei obtinuta prin metodele cunoscute, justificarea triumfalismelor.

  5. ciprian says:

    Soldat păturică randunik va rog sa mi permiteți sa raportez domn le viitor general…nu stie ăstia do mnu colone l..e civili..ce stie astia? Cam asta e starea de spirt..spirit ma inscuzati..:)

  6. Cezar says:

    Ne ramane varianta clasica in caz de bubuiala….scapa cine poate! 🙂

    • Cezar says:

      PS Priviti partea pozitiva…..secretara lui Gabriel Oprea a primit ordinul Steaua Romaniei in grad de mare cavaler. Probabil pentru strampii rupti in genunchi pe sub biroul generalului de-a lungul atator ani de lupte grele cu/pe/sub masa aia tare si nenorocita. De-ar stii canapeaua aia sa vorbeasca, mult ne-am mai minuna……da poate a facut-o SRI-ul sa aiba urechi…poate si ceva ochi! 🙂

      Nu e asa ca si voi va simtiti mai bine acum, mai ‘eliberati de stres’? Cam ca ‘generalul cu girofar’, dupa ce isi termina secretara treaba! 🙂

      Ce ne trebuie noua arme, atat timp cat avem bani pe mana de la stat si pe Clara Secretara cu ‘sufletul’ larg deschis spre sharing cu boss-ul cel mare! 🙂

      • admin says:

        Partea pozitiva e ca s-a inceput sa se vorbeasca despre asta. Partea negativa e ca asta reprezinta doar varful icebergului.

  7. Bergenpanzer says:

    Banuiesc ca daca un militar roman ar primi o prastie sau tiribomba ar declara ca e laser…

  8. psycho says:

    aoleooo,raposatu kenedy traia …si inca bine.
    poate participam la un record guinness si nu stim noi de tinem atatea piese de muzeu in functiune…si chiar mai achizitionam😀

    • admin says:

      Nu numai ca traia dar nici macar nu era inca presedinte. HAWK a fost dezvoltat si a intrat in dotare pe vremea lui Eisenhower.

      • psycho says:

        daca se grabesc ai nostri mai gasesc ceva functional si din ww2 si imediat dupa.
        25 de ani de stagnare dupa 89′ ne-au intors de fapt min.50 de ani.
        evolutia,inovatia si progresul tehnologic nu stau dupa nimeni.
        daca nu scapam si de niste dinozauri cu grade pe umar ,martori impasibili sau chiar partasi ai acestui colaps lucrurile vor fi facute pe jumatate.

      • Bergenpanzer says:

        HAWK a fost desfăsurat in Florida pe vremea Crizei Rachetelor din Cuba…

        • admin says:

          HAWK a fost dezvoltat si a intrat in dotare pe vremea lui Eisenhower, in 1959.

          In timpul Crizei din Cuba era deja in dotare de trei ani.

  9. dany says:

    Ce lupta bre???
    Noi si lupta…Poate la ciolan, poate la vreo avansare,/ aniversare sa ocupam vreun loc langa platou’ cu sarmale…poate vreo lupta prin interpusi pentru scaunu’ de la birou… bine ca damele alea civile sau subt* arme mai lupta si pe birou sau supt* birou…alea’s mai avantajate decat masculii care nu prea au ce sa ofere decat din buzunaru’ propriu si de obicei cam gol…
    Sa spuna ei parlamentarii cu mana pe pipota de cate ori au folosit C-130/Spartan pe post de taxi prin tara si unde isi puneau plasele de plastic umplute cu mancare ramasa pe la diferite chermeze militare denumite pompos demonstratii…Unii luau si bacsuri din alea de sticle de apa plata ieftina pe langa sacose din alea la juma’ de litru, cu toate ca era fiarta deja… Sa zica ei militarii de cate ori au privit cu jind si chioraituri de matze la sacosele de rafie pline ale parlamentarilor prezenti cu tot familionu’ la diverse “serbari campenesti” unde pocneau trei-patru pistoale si doi trei cai cu armura…Apoi daca militarii vad ca fura parlamentarii atunci ei de ce sa nu fure? De ce sa nu dea din coate pentru o functie mai buna si mai apropiata de prohabu’ celui mai tare din parcare???? Un 10% din resursa pe care o avea C 130 a fost consumata pe deplasarile lor in tara si strainatate, alesii neamului…Sa spuna ei parasutistii si fortele speciale cat asteptau un C 130 sau un Spartan pe aerodrom la 40 grade Celsius iar C-u’ era la mama draqu’ plimba parlamentari sau muta mobila unuia sau altuia…
    Noi si lupta? Pai noi ne luptam de secole cu noi insine si se pare ca pierdem mereu lupta…

    • admin says:

      Omul este cea mai pretioasa resursa si este intotdeauna pus pe primul loc. Se face totul pentru bunastarea lui, nici un sacrificiu nu e prea mare. Particularizand putin, a pus @gsg9 o lista mai sus cu cine sint oamenii alesi, fruntasii care au fost pusi sa conduca Armata si sa fie un model pentru restul.

      • psycho says:

        pe hartie asa e.practic gasesti niste slugoi cu grade in mapn,ii platesti pardon coninteresezi consistent si iti deformeaza realitatea in fata publicului de nici nu ne vine sa credem .gen..totul e bine,avem fonduri,suntem sub umbrela nato,americanii sunt aliatii nostri,rusii e departe,suntem generatori de securitate,etc.
        iar in interiorul ministerului este mult mai simplu,protocoalele militare si rudele/neamurile/cunostintele sugruma orice rabufnire de nemultumire.
        in 2016 MAPN=PCR,punct.