Archive for March 19th, 2017

Operatiunea POP(*), episodul 2

Cum ar fi trebuit raportate cele doua bugete ale MApN - Sursa: Cosmin Marinescu - contributors.ro

Cum ar fi trebuit raportate cele doua bugete ale MApN – Sursa: Cosmin Marinescu – contributors.ro

(*)Praf in Ochii Prostilor #InchisGuraFraierilor

Un articol foarte interesant de pe contributors.ro explica misterul creditelor de angajament, un mecanism bugetar care si-a castigat “faima” anul acesta, cand s-a incercat bifarea promisiunii de alocare a 2% din PIB pentru MApN prin completarea costelivului buget anual cu credite de angajament.
Pe scurt, creditele de angajament inseamna o autorizare pentru MApN (in cazul de fata) de a se angaja la plata unor sume in anii viitori. Pentru ca platile efective se vor face in alti ani, sumele respective vor fi alocate in bugetele anuale aferente si se vor contabiliza atunci, raportarea lor ca facand parte din bugetul anual curent fiind evident o greseala, in cazul asta intentionata.

Normal ar fi fost sa se raporteze un buget anual/curent – care sa cuprinda sumele ce pot fi cheltuite anul acesta si care sa atinga pragul de 2% din PIB – si un buget multianual/”virtual” care sa indice plafonul pana la care MApN-ul poate angaja plati in anii ce vin, dupa cum se poate vedea si in tabelul alaturat). Evident ca respectivele angajamente vor bloca sume din bugetele anuale/curente ale anilor viitori deci practic creditele de angajament nu inseamna decat o autorizatie pentru MApN de a-si angaja proprii bani din viitor. La fel de evident e ca discutia nu are nici o legatura cu vreo eventuala marire a bugetului iar “comasarea” celor doua bugete este doar inca o modalitate de a farda realitatea.

Pe acelasi principiu se poate construi un buget format din credite de angajament planificate pe urmatorii 200 de ani, care il va depasi pe cel al SUA. Din anul curent.

Motivul aparentei “generozitati” e ca un astfel de “credit” nu ar influenta nivelul datoriei externe si nici deficitul bugetar, nefiind vorba de sume cheltuite efectiv. Din punct de vedere practic nu este insa nimic nou, MApN-ul avand deja un mecanism de finantare al programelor multianuale prin care se incheie un contract-cadru initial, urmat (daca exista finantare) de contracte subsecvente anuale, raportate desigur in bugetele curente din anii respectivi.
Rezultatul este fix acelasi, depinzand in exact aceeasi masura de alocarile efective din fiecare an.