TehnoMil

Boeing GL-SDB – Sursa: defense-update.com

…dar nu ai aviatie de bombardament capabila sa le distruga?

Boeing are solutia: o versiune a SDB (Small Diameter Bomb) I lansata de la sol este in dezvoltare, cu un prim test planificat pentru 2014.

SDB I a fost initial proiectata ca o alternativa mai usoara, cauzand pagube colaterale mai mici, cu raza de actiune mai mare decat bombele inteligente “traditionale” JDAM, cu care imparte tipul sistemului de ghidare, GPS/INS.

Cu o greutate totala de doar 130 kg, componenta de lupta cantarind 93 kg, o raza maxima de actiune mai mare de 100 km si un CEP mai mic de 10 m, SDB este destul de compacta pentru a fi lansata din compartimentul intern al F-22 sau F-35 si este arma preferata de USAF pentru distrugerea sistemelor avansate de aparare anti-aeriana cu baza la sol.

Continuare…

PZL Sokol in dotarea fortelor aeriene filipineze – Sursa: helihub.com

La primirea ultimilor elicoptere PZL-Swidnik (acum AgustaWestland) Sokol dintr-un lot de 8 cumparate printr-un contract incheiat in 2010, Ministrul Apararii filipinez Voltaire Gazmin a tinut un discurs neobisnuit:

“Astea vor fi si singurele pe care le vom cumpara. A trebuit sa le platim deoarece contractul era deja semnat la preluarea mandatului.”

Presedintele filipinez Aquino i-a tinut isonul: “La ce e bun un elicopter de lupta care nu isi poate folosi mitraliera?”

Cu siguranta e ceva ce nici un producator de elicoptere militare nu ar vrea sa auda.

Continuare…

TBT 8×8 – Sursa: Wikimedia.org

Deocamdata doar carcasa care insa a fost testata cu succes in poligon, deschizand drumul pentru integrarea celorlalte elemente.

Un reportaj foarte interesant de la fata locului gasiti in primul numar al Revistei Tactice.

De remarcat ca revine informatia conform careia proiectul ar avea probleme de finantare si deci continuarea lui va depinde de bunavointa autoritatilor.

Macar acum sa se intample o minune si toata lumea sa vada interesul comun in asigurarea finantarii pentru un produs modern care ar fi o sansa mare pentru o uzina importanta si furnizorii sai.

Super Phantom, Le Bourget 1987 – Sursa: Burkhard Domke

Orice poate zbura, daca are motorul potrivit. Iar cea mai buna confirmare a vechiului dicton ar fi un “rinocer” capabil de super-croaziera.

Ca o paranteza, super-croaziera ar implica, in functie de cine o defineste, fie mentinerea zborului supersonic fara fortaj dupa ce, in prealabil, bariera sunetului a fost depasita cu ajutorul postcombustiei fie, dupa o definitie mai restrictiva, depasirea vitezei sunetului fara folosirea fortajului si implicit posibilitatea mentinerii unei viteze de croaziera supersonice.

Desi nu e un concept nou, a revenit in atentie in ultima perioada ca un element esential pentru avioanele de generatia a 5-a sau pentru cele care vor sa adauge cat mai multe plusuri la coada titlului de “generatie 4 si jumatate”.

La ce foloseste? Beneficiile principale sint legate de consumul de carburant, deci raza de actiune, si mai ales amprenta IR redusa in regim supersonic, ceea ce aduce posibilitatea  lansarii in conditii optime a rachetelor aer-aer.

Cum se obtine? Printr-o combinatie intre aerodinamica optimizata pentru o rezistenta cat mai redusa in regim supersonic si puterea motorului.

Revenind la rinocerul F-4, considerat de multi a fi doar o carcasa cu aerodinamica unei caramizi folosita pentru gazduirea a doua motoare puternice, ar fi si unul din ultimele avioane banuite de a avea capacitatea de super-croaziera.

Continuare…

Clasa Nakhoda Ragam – Sursa: timawa.net

Destinatia celor trei corvete din clasa Nakhoda Ragam, construite de BAE Systems pentru Sultanatul Brunei, pare sa se fi decis, noul proprietar fiind Indonezia.

Cele trei nave au fost contractate in 1995, construite dupa proiectul fregatei usoare F2000 si lansate la apa intre 2001 si 2002.
Navele au un deplasament de aproape 2.000 de tone, armamentul principal este compus din rachetele anti-nava Exocet si anti-aeriene Seawolf (de acelasi tip cu cele scoase de pe fregatele T22 romanesti) la care se adauga familiarul tun Oto Melara de 76mm si sistemul optoelectronic de control al focului Radamec 2500 (prezente si pe fregatele T22), doua tunuri de 30mm si doua lansatoare triple de torpile.
Corvetele sint prevazute cu o platforma de apuntare pentru un elicopter mediu dar nu au hangar. Sistemul de propulsie este tipic clasei, fiind compus din 4 motoare diesel.

Ca elemente inedite, la cererea beneficiarului, dimensiunile celor trei nave au fost “ajustate” fata de proiectul initial pentru a se potrivi cu inaltimea mai mica a marinarului tipic din Brunei si, tinand cont de mediul in care urmau sa opereze, nu au fost prevazute cu un sistem de incalzire.

Continuare…

Super Mirage F1 – Sursa: Facebook.com

Remotorizarea unui supersonic are ceva din magia unei operatii de transplant, doua componente foarte complexe si pretentioase care, desi nu au fost facute sa functioneze impreuna, reusesc cumva sa se integreze.

Ce proportie din meritele unui asemenea proiect reusit revine proiectantilor initiali, pentru realizarea unei platforme adaptabile si cat revine celor care fac proiectul de conversie gasind solutiile care sa necesite modificari cat mai mici, ramane de stabilit.

Daca facem abstractie de remotorizarile din considerente preponderent politico-economice, cum a fost cazul episodului Phantom pentru Marea Britanie, obiectivele unui asemenea proiect ar fi evidente: cresterea performantelor si/sau a fiabilitatii. Asta ne-ar duce automat cu gandul fie la o inlocuire intre motoare impartind aceeasi filozofie de proiectare (Est sau Vest) fie la o tranzitie de la motoarele de tip Est la cele de tip Vest.

Obisnuiti sa faca lucrurile un pic altfel decat restul lumii, Africa de Sud a fost aproape sa fie si in cazul asta exceptia.

Continuare…

Demonstratorul Gripen NG – Sursa: air-attack.com

Deocamdata in ceea ce priveste pretul.

Desi pana la intrarea in productie de serie mai este timp si un pret exact e greu de estimat, s-ar parea ca pretul unui Gripen de noua generatie ar fi de USD80mil, la valoarea din 2012, estimarea fiind facuta de SAAB pentru guvernul suedez.

Lipseste metodologia de calcul a costurilor asa ca o comparatie directa cu alte modele e greu de facut insa, in mare, 80 de milioane ar fi exact costul unui F-16 Block 60. Suma este suprinzatoare avand in vedere ca este aproape dublul (aproximand din nou) pretului cerut pentru un Gripen C/D nou.

In lupta pentru deturnarea clientilor F-35, SAAB a folosit doua argumente forte: pretul mai scazut si livrarile mai rapide fata de rivalul american. Chiar si in cazul in care pretul de 80 de milioane se va dovedi real, va fi inca sub cel al F-35 (estimat deocamdata la USD100-110milioane) insa americanii au ceva sanse sa scada pretul pe baza numarului mare de aparate comandate. In ce priveste livrarile, F-35 va fi introdus in serviciu undeva in 2016-2017 iar Gripen in 2018, pentru Elvetia, daca totul se va desfasura conform planului si abia ulterior va intra in dotarea Suediei.

Ambele avantaje initiale par a se fi erodat intr-o anumita masura: clientii actuali ai F-35 sensibli la data de livrare nu au o alternativa mult mai rapida cu  Gripen iar cei sensibili la pret au o sarcina mai dificila sa aleaga intre cele doua. Daca Gripen nu se va putea diferentia prea mult prin date de livrare sau pret final, atunci cealalta optiune pentru SAAB ar fi sa-l faca similar si din punct de vedere tehnic cu F-35. Ramane de vazut ce varianta vor alege suedezii.

F-4 Phantom – Sursa: Wikipedia.org

Duelul inceput pe cerul Vietnamului intre F-4 si MiG-21 continua inca, de la o distanta sigura insa, de data asta pentru titlul de cel mai longeviv avion aflat inca in dotarea unor forte aeriene relevante.

Pe 29 Iunie ac, Germania a retras ultimul F-4 din dotare insa acesta si-a invins deja rivalul sovietic, avand in vedere ca mai este inca folosit in Europa de Grecia si Turcia iar in Asia de Coreea de Sud si Japonia, toate acestea fiind tari incomparabil mai dezvoltate decat ultimii utilizatori ai MiG-21 (sau clonelor sale chinezesti) din respectivele lor regiuni, care nu au posibilitatea financiara de a renunta la ele.

Pentru a vedea jumatatea plina a paharului: intr-un univers alternativ dar nu asa de diferit, in care Romania ar fi avut F-4 Lancer, adica un avion care sa combine raza de actiune, viteza si tractiunea versiunilor originale cu un radar capabil de a ghida rachete BVR AMRAAM (versiuni modernizate ce exista si in universul asta) si o casca tip Dash pentru lupta WVR, totul pe o platforma ce pare a rezista mai bine uzurii morale ca MiG-ul, s-ar mai fi pus asa de acut problema inlocuirii lor cu aparate de generatia a 4-a?

Continuare…

AirLaunch QuickReach – Sursa: digitalcommons.usu.edu

Cele mai folosite platforme de lansare ale rachetelor balistice sint cele terestre, statice (din silozuri) sau mobile (TEL-uri) si cele subacvatice (SLBM).
La categoria raritati este trecuta metoda lansarii de pe o platforma deghizata in marfar, folosita de rusi iar la capitolul idei bizare, care au functionat dar nu au fost folosite operational, se gaseste lansarea aeriana.

Prima racheta balistica proiectata pentru a fi lansata astfel a fost GAM-87 Skybolt, care urma sa fie purtata de bombardierele americane B-52 si de cele britanice Vulcan, urmand sa fie singurul tip de vector purtator de ogive nucleare al Marii Britanii.

Principalul avantaj al Skybolt fata de metoda curenta la acea data a lansarilor terestre era flexibilitatea in alegerea zonei de lansare si asigurarea unei capacitati de riposta care, teoretic, ar fi supravietuit mai bine unui atac surpriza al Uniunii Sovietice. Americanii au inregistrat insa progrese importante in zona tehnologiilor necesare lansarii de pe submarine, prin programul Polaris, care le-a asigurat o alternativa mai eficienta si Skybolt a fost oprit, considerat a fi doar un program redundant.

Continuare…

MiG-21 Lancer cu Rafael LITENING – Sursa: airplane-pictures.net

…acroseaza un container de iluminare laser.

Infrared Search and Track (System) este un dispozitiv electro-optic ce poate cauta si urmari sursele de radiatie IR.
In mod traditional, principala lui utilizare este in modul aer-aer, operand independent de radar sau in tandem cu acesta, afisajul fiind de altfel similar. Principalul avantaj este imunitatea la contramasurile electronice care pot afecta radarul si rezolutia superioara acestuia iar dezavantajul principal fiind sensibilitatea la conditiile meteo.

Ideea unui senzor de urmarire in infrarosu montat la bordul avioanelor este extrem de veche, tehnologia fiind practic dezvoltata in paralel cu cea folosita la rachetele aer-aer cu raza scurta de actiune. Astfel SUA a dotat atat “Century Series Fighters” cat si F-4 Phantom cu senzori IRST iar URSS a copiat tendinta montand sisteme similare pe Mig-23, -29 si Su-27.

Eficienta primelor generatii IRST a fost insa destul de slaba, SUA renuntand temporar la folosirea lor odata cu retragerea F-14, rusii si europenii continuand insa dezvoltarea lor in anii ’90.

Interesul pentru IRST a revenit odata cu aparitia F-22, de referinta fiind imaginile acestuia surprinse de un Rafale folosind OSF-ul din dotare.

Continuare…