Oportunitati, episodul 3

SAAR S-72 - Sursa: Israel Shipyards

SAAR S-72 – Sursa: Israel Shipyards

Despre interesul aratat de Israel Shipyards pentru Santierul Naval Militar Mangalia am mai amintit in treacat aici.

Ramane de elucidat motivatia israelienilor pentru cumpararea unui santier naval romanesc falimentar si ce planuri ar putea avea pentru el.

Ca o scurta introducere, Israel Shipyards este constructorul navelor lansatoare de rachete din seria SAAR 4 si 4.5 si a navelor rapide de patrulare Shaldag, acestea din urma fiind cumparate si de Romania.

Ultima versiune din seria SAAR, clasa 5, a fost construita insa in SUA dupa proiect israelian, motivul externalizarii constructiei fiind ajutorul financiar acordat de americani Israelului care este conditionat de fabricarea echipamentelor militare in SUA precum si dimensiunile navelor, care depaseau capacitatea santierelor navale din Israel. Desi au dimensiunile unor corvete, in modul deja obisnuit pentru Israel, au fost dotate cu sisteme de armament echivalente cu cele ale unor fregate, fiind unele dintre cele mai puternic inarmate corvete din lume.

Recent s-a pus problema inlocuirii atat a corvetelor SAAR 5 (construite intre anii 1993 si 1994) cat si a navelor lansatoare de rachete SAAR 4.5 (construite intre 1981 si 2003).

In ceea ce priveste noile nave lansatoare de rachete, Israel Shipyards a propus proiectul SAAR S-72, nave crescute ca dimensiuni pana la tonajul unor corvete usoare, cu un deplasament de 800 de tone, o lungime de 72 de metri, dotate cu sisteme de armament anti-aerian Barak-8, anti-nava cu 8 lansatoare si un hangar pentru un elicopter mediu sau UAV-uri.

In anuntul de prezentare se face referire si la o versiune cu lungime de 85 de metri (egala cu cea a corvetelor SAAR 5 actuale), fara furnizarea altor date tehnice si despre care se mentioneaza ca ar putea fi construita in Israel doar dupa efectuarea unor investitii in extinderea capacitatilor santierului.

Corvetele SAAR 5 au nevoie de asemenea de inlocuitori si Israelul a oscilat intre MEKO CLS si o versiune a Littoral Combat Ship, in final nealegand pe nici una, din cauza pretului ridicat. Era vorba de nave ce se apropiau de 3.000 de tone, din nou extrem de bine inarmate raportat la deplasamentul lor.
Israel Shipyards au prezentat si ei o propunere, SAAR 5.5 de 2.100 de tone, cu dimensiuni mai reduse dar si cu un pret mai scazut. Desi ministerul apararii israelian a cerut sprijin pentru investitiile necesare santierului in vederea construirii navelor de dimensiuni mari, se pare ca lipsa fondurilor a dus la blocarea proiectului.

Nu este de mirare avand in vedere ca marina are cea mai mica prioritate la impartirea fondurilor si din bugetul revenit o parte importanta se duce pentru intretinerea, modernizarea sau achizitia de noi submarine, care pentru Israel reprezinta platforme strategice.

In aceste conditii au intrat pe fir sud-coreenii de la Hyundai care ofera nave cu un deplasament de 1.300 de tone, armarea urmand sa se faca in Israel.  Avand in vedere ca navele vor fi livrate “chele”, fara echipamentele care ridica de cateva ori pretul navelor militare iar sud-coreenii sint cunoscuti pentru eficienta in constructiile navale si pretul scazut, afacerea are sanse bune sa se incheie.

Pentru a veni cu o contra-oferta, Israel Shipyards are deci nevoie de un santier care sa poata construi nave militare de dimensiuni medii la preturi foarte scazute, la concurenta cu cele ale sud-coreenilor.
Aici ar putea intra in schema santierul din Mangalia. Atat timp cat pretul de achizitie si reutilare va fi mai scazut decat cel necesar pentru ca israelienii sa-si extinda propriul santier, afacerea ar avea sens.

Ramane de vazut cum vor trata romanii sansa asta si, desi istoria recenta a santierului nu ofera prea multe motive de optimism, poate ca se va gasi totusi o solutie inteligenta pentru Mangalia.

 

Celelalte episoade ale seriei Oportunitati pot fi gasite aici: 1, 2.

 

 

Both comments and pings are currently closed.

5 Responses to “Oportunitati, episodul 3”

  1. aFEsEGwry says:

    Colaborarea cu Israelul a fost una foarte buna si mai ales (cinste lor!) a venit intr-un moment in care lumea nu ne prea dadea atentie. Pe de alta parte, dupa cum ati spus, ei sunt limitati la nave mici-medii cu care in Orientul Mijlociu, oricum sunt regi. Si atunci solutia ideala mi s-ar parea:

    40% IS
    30% Romania
    30% o firma care face nave mari (spaniola, italiana, franceza etc.) sau chiar Damen – schimb de actiuni cu un santier civil, ceea ce le-ar permite sa extinda productia militara aici.

    • admin says:

      Un joint-venture ar fi evident solutia cea mai buna dar la cat de bolovani s-au dovedit pana acum romanii, ideea va trebui sa vina de afara.
      Pentru israelieni idealul ar fi sa comande navele unei firme americane ca se beneficieze de ajutorul financiar. Asa ca cea de-a treia parte din JV-ul propus mai sus ar trebui sa fie americana. Adica Lockheed Martin, Northrop Grumman, General Dynamics…
      Nu i-am auzit insa sa se fi apropiat de Mangalia.

  2. aFEsEGwry says:

    Cred ca trebuie sa stii ce ceri de la fiecare. Americanii sunt cel mai bun partener posibil in aviatie, electronica (de orice fel) si MRAP. Dar, in materie de marina, au unele lucruri foarte mici (pentru politie portuara si lupta antitraficanti) si unele foarte mari (folosite ca forta expeditionara). Motivul e simplu: pe ei nu ii ataca nimeni pe mare. Configuratia europeana e una speciala: adancimi medii si o ingramadire de state care, fiecare in parte, trebuie sa isi acopere toate palierele navale. Presimt ca, pe masura ce vor prinde cheag, statele din zona se vor dedulci si la nave noi; si atunci e bine sa fim pregatiti. Iar daca fratii latini nu ne ofera un targ extrem de bun, swap-ul de actiuni cu Damen le-ar aduce lor un beneficiu (capacitati militare) si noua unul (indulcirea monopolului lor civil). Nu degeaba Israel cumpara tehnica navala europeana (cea americana este, in general, donata). La fel si Australia, un partener de netagaduit al Americii. Ca sa nu spun ca firmele enumerate de dvs. nu prea construiesc nave; aici actorii sunt altii, aproape necunoscuti; Bath Iron Works, de exemplu. Inca doua argumente: daca IS vine aici inseamna ca simte ca produsele lor vor avea curand cautare, caci sunt prea destepti ca sa faca drumul degeaba. Iar daca vin inseamna ca sunt asigurati si financiar si tehnologic. Al doilea: SUA aproape au renuntat la industria navala civila si mai produc (in cateva locuri, nu multe) nave militare de cea mai inalta clasa. Tocmai de aceea probabil nu vor dori sa externalizeze.

    • admin says:

      100% de acord. Totusi le-as acorda cateva puncte credit din oficiu americanilor, desi nu au experienta in constructia navelor de dimensiunile unor corvete, totusi incerca. LCS nu a iesit chiar asa cum trebuia dar e un inceput. Si ei au pus ochii pe piata asta si spera sa exporte LCS-ul, atunci cand o sa le rezolve problemele. Si au avantajul AEGIS pe care incearca sa-l inghesuie pe o versiune a LCS-ului. E totusi o tehnologie care inca vinde bine.

      Motivele venirii IS aici nu pot fi decat ghicite, nu au dat detalii in acest sens dar israelienii, intr-adevar, nu fac turism daca nu au deja niste planuri.

  3. […] Tehnomil.net 5 octombrie 2013|No Comments ← Interese tot mai mari pentru China in Asia Centrala Interesele Arabiei Saudite in razboiul civil din Siria → […]