Cum i-a facut Stingerul oameni pe turci

Anii ’80, toiul Razboiului Rece. Turcia produce blugi si guma Turbo.

La orizont apare insa o oportunitate care nu poate fi ratata. SUA decide sa ajute membrii europeni ai NATO sa fabrice local rachetele portabile Stinger. Guvernul SUA semneaza in 1978 un contract cu fabricantul Stinger, General Dynamics (mai tarziu Hughes Electronics si apoi Raytheon) prin care achizitioneaza drepturile de licenta asupra Stinger si know-how-ul aferent cu scopul de a le transfera mai departe statelor NATO interesate de productia rachetei.

Contractul va deveni efectiv doar atunci cand europenii vor decide sa produca Stinger, ceea ce se intampla in 1983 cand Germania primeste licenta si devine natiunea-lider a unui grup de state cunoscute drept Stinger Project Group, compus din Olanda, Grecia, Belgia, Italia (ultimele doua se vor retrage in final) si atasati ca un breloc, turcii. Europenii vor plati guvernului SUA o suma initiala si o redeventa pentru fiecare racheta produsa, sume ce vor fi transferate producatorului american, Raytheon.


Conducerea proiectului va fi asigurata de Dornier (mai tarziu DASA/EADS) si Diehl iar repartizarea productiei diverselor componente se va face in functie de numarul de rachete achizitionate. Este ocazia asteptata de turci, care decid sa pluseze serios si sa cumpere 4,800 de rachete fata de cele 4,500 cumparate de Germania si 1700 de Olanda, devenind astfel principalii clienti ai programului si primind in schimb productia motoarelor racheta.

Partea a doua a fost sa gaseasca o modalitate de a fabrica respectivele motoare avand in vedere ca la data aceea Turcia avea zero experienta in domeniu si nici o companie capabila sa fabrice combustibilul compozit necesar. In 1988 se infiinteaza, special pentru participarea la SEJPP (Stinger European Joint Production Project), o companie complet noua: Roketsan.

Inceputurile au fost… complexe. Dar sa-i lasam pe turci sa spuna cu cuvintele lor:

“Roketsan, regarded as questionable and undependable by the other member countries of the consortium in the early stages of the Stinger project because it lacked the experience and facilities, later became the first company to complete the production line qualification with great success under the patronage and the support of MSB; effected shipments with zero defect before the deadline of the program and, thus, earned the respect of all program and gained the confidence and credibility necessary for the consequent potential projects.”
Sursa: Roketsan

 

Datorita numarului mare de rachete achizitionate, Turcia primeste si dreptul de a asambla local Stingerul, linia de la Roketsan dubland-o pe cea din Germania.

Sursa: Roketsan

Sursa: Roketsan

 

A fost deschiderea de care turcii aveau nevoie pentru a patrunde in alte programe NATO, cum ar fi ESSM, si pentru a deveni subcontractori pentru marii producatori cum ar fi MBDA (motoarele pentru ASPIDE si TESEO) sau Raytheon (componente pentru PAC-2 GEM-T). Urmatorul pas a fost de a incepe proiectarea unor rachete locale, cum ar fi SHORAD-ul HISAR si rachetele antiblindate ghidate UMTAS/OMTAS si CIRIT.

Sursa: Roketsan

Sursa: Roketsan

 

Ca o tehnologie conexa, turcii au avut succes si cu sistemele de lansare proiectate pentru Stinger, ASELSAN avand in portofoliu ATILGAN (montat pe senilate) si ZIPKIN (montat pe vehicule 4×4).

ATILGAN - Sursa: ASELSAN

ATILGAN – Sursa: ASELSAN

 

Pe baza experientei acumulate cu cele doua sisteme, ASELSAN a castigat un contract pentru dotarea Olandei cu 18 turele ce au fost montate pe vehiculele Fennek, ce au inlocuit Geparzii olandezi.

Nu-i rau pentru ceva inceput de la zero cu un contract de licenta old school, demodat se pare azi.

 

Both comments and pings are currently closed.

12 Responses to “Cum i-a facut Stingerul oameni pe turci”

  1. LaCuscaPSD says:

    Ar fi interesant acest sistem montat pe MLI-84 modernizate (daca se vor face) !

  2. stan says:

    care ar fii motivele care ii inpiedica pe romani sa urmeze un astfel de program
    1 coruptia
    2 idiferentza directirolor companiilor de stat ca ei au salar fix deci nu conteaza cat si daca face profit compania oricum sant schimbati cand vin aialalti
    daca mai stiiti voi mai adaugati
    de acea eu sant adeptul companiilor cu profil militar sa fie detinute doar in proportie de 49% de stat si restul de 51% de vreo companie europeana lidera in domeni

  3. albert says:

    Turcia este in model de dezvoltare pt. tot estul European:zeci de ani au adunat capital national de dezvoltare,inclusiv din blugi si guma,iar in prezent varful economiei,tractoare,camioane,industria militara etc este determinat de companii turcesti ,nu multinationale.Fara capital propriu ,greu de conceput strategii de dezvoltare.

  4. Petre says:

    Si as adauga cam atat la turci, nu-i duce prea mult mintea sa faca mai mult, nu-s mai bune decat originalul, americanii au stiut de la inceput ca nu se complica dandu-le know-how-ul ci din contra ii castiga si ii tine captiv de partea lor.

    • admin says:

      Totusi americanii nu au dat know-how-ul turcilor ci vest-germanilor care, desi sint capabili sa scoata ceva mai bun, nici ei nu au venit cu vreo imbunatatire pentru Stinger.

      • stan says:

        nemti sau saturat de razboi dupa cele 2 mondiale
        nu mai vor razboi de aia nu ii intereseaza industria de armament sau sa se doteze cu arme
        cu toate ca au bani

  5. Costin says:

    Îi duce, sau nu,capul pe turci, au o industrie militara serioasă ce se dezvolta exemplar. De la elicoptere,la nave,obuziere auto propulsate, arme de asalt, drone, tancuri, sisteme AA,etc…..you name it,si ei își produc singuri. Au o problema la motoare ddar în 5. …10 ani o vor rezolva și pe asta7

  6. Marius Z. says:

    Pentru noi, cam care ar fi programul care ne face oameni? 🙂